Cezar STRATON

Motto.A la memoire de Jacques Brel...(cel cu... ”ne me quitte pas”, pentru amnezici...)

Şi pentru Notre Dame... Omagiu spiritului francez prin invocarea câtorva repere dragi mie... Încerc să încropesc – cu drag - un articol în memoria marelui şansonetist Jacques Brel şi a altor titani ai cântecului de limbă franceză din generaţia sa. Cu citări, cu citate, din cântecele, dar şi din interviurile lor... E vorba, la ei, de iubire... deci şi de uitare, trădare, renunţare, despărţire... Sper să reuşesc (cu gândul… simultan, iată – şi la – Charles Aznavour, recent dispărutul, la Yves Montand, Gilbert Becaud, Edith Piaf... de ce nu şi a noastră Marie Tănase!?) să conving şi pe cei mai tineri ca mine despre farmecul şansonetei franceze, despre aceste frumoase – nu doar prin muzică - ci şi prin text, poezie, visare - cântece. Vizavi - ori vs (?) - de muzica zgomotoasă, agresivă, uneori vulgară care se practică azi. E şi un fel de omagiu, pe care sufletul, spiritul meu mereu, definitiv unul francofon & francofil, îl aduce dramei petrecute la/cu Notre Dame.

Noroc. Acest imens noroc de a fi în doi! A iubi înseamnă – ca şi în sport – a şti să pierzi. A iubi nu înseamnă a poseda, nici... mai ales... nici... a păstra. A iubi înseamnă a aşeza în locul tău pe celălalt, pe cel iubit. Cât poţi tu... cât poate el… Iubirea nu înseamnă egoism, sufocare, înrobire a celuilalt, obligare! (Edith Piaf).

Curaj. Bărbaţii excesiv de prudenţi şi de morali nu sunt decât nişte infirmi. (J. Brel)

Trei. Femeia care are un amant este un înger, care are doi este un monstru, care are trei este o femeie. (Victor Hugo)

Iubire(ideală?). Iubesc prea mult iubirea pentru a iubi prea mult… femeile. (J. Brel)

Probă. ”Dacă un bărbat nu se teme, nu e emoţionat şi stângaci atunci când se culcă pentru prima oară cu o femeie, înseamnă că nu o iubeşte.” (J. Brel) Adevărat!

Super (e din versurile unui cântec al lui J. Brel): ”Te iubesc... şi îţi voi oferi perle de ploaie din ţara în care nu plouă niciodată. (J. Brel)

Pericol.Nu există pericol mai mare pentru doi iubiţi decât ca ei să trăiască în linişte şi pace. (J. Brel)

Artist.”Atunci când eu cântam, sărac fiind... în cafenele, pentru câţiva franci… mereu mă uitam - întâi - la feţele clienţilor de ocazie... dacă îi vedeam satisfăcuţi, mulţumiţi, abia apoi ceream patronului să-mi dea şi mie cei câţiva franci. Iar dacă nu convingeam, nu primeam aplauze, plecam, umil, acasă.” (Charles Aznavour, despre debutul lui)

Interes.”Doar iubirea este dezinteresată, căsătoria niciodată.” (J. Brel)

Vivre (d’un jour a l’autre). ”Charles Aznavour est né et a passé son - pauvre - enfance au Quartier Latin. A l'emplacement actuel du théâtre de la Huchette, son père tenait un petit restaurant baptisé <Le Caucase>, à deux pas de la cathédrale Notre-Dame et du boulevard Saint-Michel.” (Presa)

Mărturisire. ”Aş vrea să infirm o legendă, o minciună: n-am fost niciodată amantul – măcar pentru o noapte – lui Edith Piaf. Ea era celebră, eu un biet debutant... Ea promova, iubea băieţii frumoşi, arătoşi, îndrăzneţi... ca Yves Montand ori ca Gilbert Becaud... Or, eu eram un slăbănog, cam urât, tare timid... şi puţin bâlbâit. Dar recunosc că Edith m-a ajutat mult, la început...” (Charles Aznavour – ultimul său interviu)

Obişnuire.”De fapt, nu uităm nimic din trecutul nostru. Doar că, în timp, noi ne obişnuim, ne împăcăm cu amintirile, cu trecutul.” (J. Brel)

Talent. După mine, talentul nu există, în sine. Talentul înseamnă curajul de a începe – în fiecare dimineaţă – ceva nou! (J. Brel)

Morţi.”Morţii noştri dragi nu sunt absenţi... ei sunt doar, pentru noi, invizibili.” (Yves Montand)

Peron (de gară). Noi, fiecare, plecăm mereu, voioşi, spre altceva... Fără a realiza că pe acel peron de gară, măcar una dintre semnele de mână, dintre batistele care se flutură, pentru noi... s-ar putea să nu le mai vedem niciodată.” (Gilbert Becaud)

Litanii.”Inima mea, femeia mea, sufletul meu, / Cerul meu, focul meu, flacăra mea, / Fântâna mea, izvorul meu, valea mea, / Mierea mea, pomada mea, Sfântul meu Graal. // Grâul meu, aurul meu, pământul meu, / Plugul meu, stânca mea, piatra mea, / Noaptea mea, setea mea, foamea mea, / Ziua mea, zarea mea, pâinea mea. // Pânza mea, valul meu, ghidul meu, calea mea, / Sângele meu, forţa mea, febra mea, sinele meu, / Cântecul meu, râsul meu, vinul meu, bucuria mea, / Zarea mea, ţipătul meu, viaţa mea, credinţa mea. // Inima mea, femeia mea, sufletul meu, / Cerul meu, focul meu, flacăra mea, / Corpul meu, carnea mea, bunul meu, / Iată că te întorci.” (Jacques Brel, ”Nouă litanii pentru întoarcere”)

Bătrâni îndrăgostiţi.”Fireşte, am trecut prin furtuni, / Douăj de ani de amor nebun, / De mii de ori bagajul ţi-ai făcut, / De mii de ori am dispărut. / Fiece mobilă îşi aminteşte, / În camera fără de leagăn, / Ale furtunii izbituri funeste. / Nimic nu mai era ca altădat' / Tu gustul apei nu-l mai ştii, / Cum să seduc eu am uitat. / Dar, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori şi până-n asfinţit, / Încă te iubesc, o ştii, eu te iubesc. / Eu îţi ştiu farmecele toate, / Tu ştii a' mele dulcegării, / Tu m-ai prins mereu în capcane, / Eu te-am pierdut în câte-o zi. / Fireşte, ţi-ai luat câţiva amanţi, / Timpul nu trebui' irosit, / Trupul are nevoie de iubit. / Iar în sfârşit, iar în sfârşit, / Ştiut-am cum să facem, / Fără să creştem, am îmbătrânit. / Oh, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori şi până-n asfinţit, / Încă te iubesc, o ştii, eu te iubesc. / (...) Fireşte, tu plângi mai devreme-n palme, / Eu izbucnesc doar mai târziu, / Acum ascundem mai puţine taine. / Întâmplării îi lăsăm puţin, / Oh, dragostea mea, / Dulcea mea, tandra mea, dragostea mea cu sublim chip, / Din zori şi până-n asfinţit, / Încă te iubesc, o ştii, eu te iubesc.” (J. Brel, ”Cântecul vechilor iubiţi”)