Cezar STRATON

Anorexie. Mă simt îngrozit de faptul că una dintr-o sută de adolescente contemporane este anorexică, deoarece vede în modelul slăbănoagei un ideal de viaţă, dus până la obsesie… Modelul promovat de publicitate, de reclame – acel 90/60/90, eventual diminuat cu un coeficient matematic care trebuie, totuşi, să respecte, rigid, proporţiile enunţate – este unul ucigaş, constrângător, generator de mii de drame neştiute. Care încep atunci când o oarecare adolescentă abia sărutată, timid, în parc, de primul ei iubit, se priveşte în oglindă şi i se pare că e grasă, flască, neatractivă faţă de exemplele obsedant promovate de reviste, televiziuni, de reclamele la produsele „miraculoase” de slăbire…

Anticameră.Dacă m-aş deghiza în şefă, în doctoriţă ori poliţistă, oare aş izbuti să reaprind ardorile stinse ale bărbatului meu şi să-l fac să „dureze” mai mult de 5 minute?, întreabă o femeie. Da, răspund, dar depinde de câtă vreme vei izbuti să îl ţii în „anticameră” fără să adoarmă ori s-o ia la sănătoasa…

Anticoncepţionale. Colocviu feminin având tematica menţionată. Sunt enumerate, pe rând: pilula, termometrul, calendarul, retragerea „ante portas”. “Pentru mine, cea mai sigură rămâne metoda <găleata şi cepele>, intervine o doamnă având alură de baschetbalist. Care continuă, sesizând uimirea colegelor de reuniune: deoarece eu sunt evident mai înaltă decât soţul, preferăm să facem dragoste în picioare, el urcându-se pe o găleată întoarsă. Ei bine, în clipa în care îl văd că face ochii cât cepele, trântesc un picior zdravăn în găleată…”

Apel.Ulrich K., un neamţ care a deschis un bordel în oraşul Goerlitz, a solicitat, oficial, ajutorul Parlamentului de la Bonn, deoarece el singur nu izbuteşte să găsească şi angajeze cele 12 fete necesare pentru a porni afacerea. Oficiul local de plasare a forţei de muncă refuză să mai publice această ofertă după ce, la protestele cetăţenilor, a scos-o de pe avizier. Herr U.K. vrea să deschidă un business „curat”, corect, el garantând un salariu fix şi bonusuri atrăgătoare pentru „depăşirea normei”. Mai mulţi deputaţi au declarat că îl sprijină, deoarece el a creat locuri de muncă, iar acest „job” (blowjob?) este legal în Germania. Dacă U.K. ar trăi în România, cu siguranţă că ar găsi suficienţi „candidaţi” – de ambele sexe – chiar în Parlamentul nostru, în care, iată, se anunţă noi sesiuni de „seducere” a naivului nostru electoral. Curat „bordel”, cum zic francezii...

Aristotel. „Natura creează femei atunci când nu poate crea bărbaţi. Femeia este, deci, un bărbat inferior, neterminat.” Cam misogin bunicul...

Arletty.Celebra comediană era o optimistă. „Bărbaţii sunt ca metroul – a spus ea –, dacă pierzi unul, îl poţi lua pe următorul”. De acord, dar ăsta poate fi foarte aglomerat...

Ataşament.Istoria acestui cuvânt – şi mai ales a înţelesului „ataşat”, ca să rămânem în zonă – este fascinantă. Azi îi asociem, desigur, sentimentul pozitiv, iubirea. Ataşamentul exprimă acum legătura salutară dintre două suflete perechi... Dar, la obârşii, „a ataşa” – „staccare” în latina veche – însemna „a priponi”, a lega, a bate un ţăruş. Deci a aresta, a zăgăzui. Sensul se apropie de cel avut de verbul „attaquer”, a ataca. Ambivalenţa termenului mi se pare, cumva, înfricoşătoare. Ataşamentul susţine înconjurând, sprijină şi dă speranţe constrângând. El, ataşamentul, protejează întemniţând. Legând, altfel spus, de la început, afecţiunea şi constrângerea.

Mariaj.Căsătoria este miracolul care transformă sărutul din plăcere în datorie. (Helen Rowland)

Interval.Dragostea platonică este intervalul care desparte prima întâlnire de prima penetrare. (Paul Géraldy)

Captivus. „Capturarea” organului bărbătesc în cel al femeii este un fenomen fiziologic normal la unele mamifere (câini, vulpi, lupi etc.) şi are rol în reproducere. La om, aceste „înciotări” – cum se numesc în popor – sunt accidentale şi nedorite. „Penis captivus” a fost prima dată descris în literatura şi mitologia populară a Antichităţii şi apoi a Evului Mediu: la Homer, Lucreţiu, apoi la unii autori medievali, ce criticau coitul ilicit şi pe furiş. Arhetipul era cuplul imoral, surprins în biserică şi pedepsit astfel de divinitate. În literatura medicală, P.C. – nu e vorba, desigur, de partidul cu aceleaşi iniţiale! – a fost descris în 1729, iar referinţele serioase, credibile la acest fenomen sunt foarte rare (ultimul datează din... 1947!). Mulţi ginecologi chiar neagă existenţa lui, alţii îl explică printr-o criză de „vaginism”, acea contracţie spontană, involuntară a intrării în vagin: cauza acestei suferinţe feminine este psihologică şi ţine de o educaţie prea severă, religioasă, în care sexul este diabolizat. Un studiu a arătat că 50% dintre femeile ce suferă de vaginism cred că femeile sunt „obligate social” să facă sex, 60% îşi consideră „ruşinoase” propriile organe genitale, iar 90% au avut un tată extrem de autoritar. Problema se rezolvă prin atentă terapie comportamentală, prin care femeia învaţă să-şi cunoască şi să-şi respecte propriul corp. În plan cultural, mitul „penisului captiv” are o circulaţie largă deoarece este pus în legătură cu prejudecăţile legate de „vagina dentata”, acea vulvă canibalică şi ostilă ce doreşte castrarea bărbatului, pedepsirea lui. De când e lumea, numeroase legende atribuie pericole imaginare organului genital al femeii: el poate conţine otravă, ascunde un şarpe veninos etc. O anumită angoasă mediatică a fost produsă şi de soldaţii americani reveniţi de pe fronturile din Asia după ultimul război mondial: ei declarau – bârfe sau realitate? – că prostituatele japoneze îşi introduceau, în mod măiestrit, bucăţi de lame de ras în vagin, pentru a-i pedepsi pe „inamici”. Mă rog, o fi şi asta o formă de patriotism... (Mă rog... în cazul acesta, titlul articolului meu (femei vs bărbați) chiar că-și justică rațiunea. Smile (dacă poți...)).