Cezar STRATON

Deces. Ce ciudat! A muri înseamnă a părăsi Pământul; dar şi a intra, mai profund, în el. Datină. Obiceiul de a trece pragul, în ziua nunţii, cu mireasa pe braţe are vreo 2700 de ani vechime şi vine de la răpirea sabinelor, de către romanii lui Romulus, dornici să-şi întemeieze o familie. Daune. Dintr-un ziar am decupat un titlu de ştire îngrijorător: „Un francez, obligat de instanţă să plătească daune fostei sale soţii pentru lipsă de sex”.Organ. ”Entuziasmul meu față de organul masculin este total și sincer și se află în centrul admirației mele, ca femeie. Nu mă uimește că el își poate modifica, rapid, volumul și consistența fizică. Știu că această metamorfoză ține de procese fiziologice și psihologice care pot fi descrise și explicate științific. Însă acest lucru nu-mi va diminua încântarea.  Mai ales că știu din experiență că procesul poate să nu dureze...și că, oricum, el este unul delicat, fragil. Deoarece erecția este asemănătoare gândirii: gândirea ascunde toate conexiunile dintre neuroni și toate reacțiile chimice care o condiționează. Și nu se manifestă decît printr-un fenomen imaterial: limbajul. Erecția, dimpotrivă, își ascunde întreaga avalanșă de reprezentări, vise, sentimente, pentru a ni se prezenta nouă, femeilor, ca o mașinărie savantă, ce poate înfăptui acte de vitejie. Este departe de a fi un simplu reflex fiziologic. În felul lui propriu... organul masculin ne vorbește mult. Și eu – ca femeie – vreau să fiu numai ochi și urechi.” (Florence Ehnuel, Frumosul sex al bărbaților, Ed.IBU, 2010). Dans. Ea dănţuieşte, ea-i goală, ea-i fragedă: un trup/ Ce frânge-se din şolduri lasciv; însă figura/ E-a uneia al cărei surâs, în floare – gura/ I-o schimbă, pe când ochii-i îmbie, nu corup,// Cu genele în tremur şi galeşi. Dulcea galbă/ A sânilor alene cu degetele-i lungi/ Şi-o mângâie şi-un freamăt de aripi roz prelungi/ Te-ndeamnă subsuoara să i-o săruţi. E albă// Pe pântecu-i de blondă, ce urcă şi, din nou,/ Coboară,-n timp ce negru-i, arahneean furou/ Foşneşte-n jurul unui amant ce e şi, parcă,// N-ar fi – pe care-n braţe ce unduie în cânt/ De ţiteră divină, ar vrea să-i strângă, parcă,/ Făptura lui de ceaţă topindu-se în vânt. ("Femeia care dansează", Pierre Louÿs, trad. Şerban Foarţă). Proverb. (Despre...”capul plecat..).  ”Eu pe domnul Nae, până acum un an,/Îl ştiam că este mare Don Juan,/Căci era de lume foarte cunoscut,/Ca un crai din ăia, tare de temut./Avusese omul sute de metrese,/Şi-a gustat din taina marilor succese,/Ani şi ani de-a rândul, fără de rezervă,/De-a uimit o lume: cum de se conservă?/În serviciul acesta permanent de crai,/Căci la orice oră dacă-l întrebai,/Îţi spunea că-i veşnic tânăr şi ferice,/Şi-aştepta o probă proaspătă să-i pice./Ah, dar asta merge până la o vreme,/Totuşi vrând să-arate, că el nu se teme/De sentinţa vârstei, şi că i-a rămas/Vlaga de pe vremuri când era el as,/A primit avansul, foarte insistent,/Al unei coniţe cu temperament,/Una ce de-o lună tot umbla hai hui/Căci era nebună după… dumnealui,/Prea-i mersese vestea de cuceritor,/Cu superlative, dornic de amor,/Însă ea, coniţa, prea era setoasă/De-o, pardon, şedinţă cât mai furtunoasă,/Căci doar nu degeaba e o femeiuşcă/Care-n chestii de astea... geme, ţipă, muşcă,/Din talpă în creştet numai nervi şi spumă,/Şi ar vrea, fireşte, om solid, nu... gumă,/Unde să găsească partener la fel,/Şi pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,/Ea miza, naiva, pe aceste date,/Dar văzu, cu groază, că-n activitate,/Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,/Curtezanul public, nu făcea un ban,/Că n-a fost în stare nici măcar să-nceapă,/Dar’mite să facă şi-o anume treabă!/ Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai spun,/Că văzând că dânsul de nimic nu-i bun,/Şi că pierde vremea stând la rendez-vous,/Ea să-nebunească şi mai multe nu../Ca o apucată şi-a intrat în furii,/ Şi-aşa, în netitr în neştire şi-a dat drumul gurii,/Ce alai, ce ceartă, ce scandal cumplit,/L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit, Şi era atât de supra excitată,/C-a sărit la dânsul gata să-l şi bată,/A-ncercat el bietul s-o mai liniştească,/Să-i explice, să se dezvinovăţească...Dacă-n bătălie el n-n-a fost la-nălțime... N-a fost el de vină, chiar în întregime,/Şi nu poartă singur musca pe căciulă,/Căci bunăvoinţă a avut, destulă./Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,/Arma e de vină, soldatul deloc!/Ea până să creadă vorbele deşarte/Cum că din el vinovată este doar o parte,/S-a decis atuncea, după cum se spune/Să-i reteze vina, ca să se răzbune!/Cu-o mişcare iute, plină de mânie,/Înşfăcând o sabie dintr-o panoplie./Repezi tăişul, arma asasină/A trecut ca vântul, chiar pe lângă vină/Fără s-o atingă nici măcar un pic/Şi nici el, nici partea, n-au păţit nimic!„ Morala : Ştiţi pricina care l-a salvat pe Nae?/Capul ce se pleacă, sabia nu îl taie!” ( George Topârceanu. N.R. Poezie considerată licenţioasă şi interzisă la publicare aproximativ 25 de ani între, adică între 1965-90). Alegere.  "Ei bine, cei douăzeci de ani diferență, orice s-ar spune, nu înseamnă nimic! Bineînțeles, la micul dejun sunt eu cu ridurile mele, el cu prospețimea sa, dar așa stau lucrurile. Dacă n-aș fi făcut această alegere, aș fi ratat șansa vieții mele." (Brigitte Macron). Iepuraș. Iepurașul de Paște, mare vedetă în acele zile, este invitat cu soția în emisiunea lui David Copperfield. Magicianul scotea zeci de iepurași dintr-un joben. Iepurașul se uită uimit și îi zice soției: - N-a fost rău deloc, dar să știi că metoda noastră e mai bună!