Motto. Bărbatul vânează femeia, până când ea... îl prinde!
Motive.” El se căsători cu ea, fiindcă o iubea. Ea îl iubea, fiindcă se căsătorise cu ea.” (Jean Paul). Rateu. ”Diavolul însuşi, pentru a se pocăi, se căsători. Mai târziu, trecându-i pofta, voi să devină iar diavol: dar nu-i crescură la loc nici ghearele, nici părul şi nici coada... numai coarnele.” (Jean Paul). Castitate. ”Castitatea este cea mai bogată, unica comoară a femeilor şi totuşi cea mai mare parte din ele o lasă, în final, să le fie furată", - observa cineva, într-o societate. "Pentru că e foarte greu, totuşi, să păstrezi la infinit o comoară ce-şi pierde valoarea în timp şi a cărei cheie o poartă, inevitabil, numai bărbaţii” – răspunse o doamnă trecută prin viaţă. (Balzac)
Amnezie. 1.Pe Net circulă o zicere creditată a fi „fraza anului” şi atribuită unui laureat al Premiului Nobel pentru medicină. Nu-i pot certifica „paternitatea”, dar o transcriu: „În lumea actuală se investeşte de cinci ori mai mult în medicamente pentru virilitatea masculină şi silicoane pentru femei decât în vindecarea teribilei maladii Alzheimer. Din această cauză, în câţiva ani vom avea bătrâne cu bustul mare şi bătrâni cu penisul tare. Dar niciunii nu-şi vor aduce aminte la ce servesc. 2. Unicul ei avantaj ar putea fi acela că te ajută să te bucuri repetat de lucruri deja văzute, gustate, trăite, consumate. Ne-am putea astfel consola cu speranţa că şi bătrâneţea poate avea bucuriile ei, dacă nu am fi suficient de realişti pentru a observa că pentru a „orgasma” – iertare, nu eu am inventat îndoielnicul verb – nu e suficientă dorinţa, voinţa, memoria regăsită...
Amor.1. Un lucru chior, suspinau străbunicile noastre. „Un lucru foarte mare!”, conform panseului dăruit de Costel, neuitatul personaj al lui Ion Băieşu – interpretat magistral, în popularul serial TV de regretatul Octavian Cotescu - , iubitei sale Tanţa, pe terasa restaurantului gării din Lehliu. Că scenariul dramei din amor rămâne neschimbat la noi de două veacuri ne dovedeşte şi aventura nefericitului A. Hrisoverghi (1811-1837), autor al unei singure poezii – „Odă ruinelor Cetăţii Neamţu” – un Adonis timid, cultivat şi inteligent. Înamorat „lulea” de graţioasa Catinca, fiica vornicului Dimache (el însuşi scriitor la gazetă), dar şi – vai! – soţia nemângâiată a prozaicului Iordachi Beldiman (culmea, unul dintre fiii poetului Beldiman), cu care această femeie „tânără, frumoasă, cu o închipuire vie” se căsătorise, naivă, „doar din iluziunea copilăroasă că-l va putea poetiza după simţirea ei”. V-aţi prins, cred, că a fost de ajuns ca tânărul poetastru să-i şoptească, la o serată, neglijatei Catinca admiraţia lui pentru buclele ei blonde, ca tânăra să-şi taie o şuviţă şi să i-o trimită, prin slujnica ei de încredere. Ba chiar să-l încurajeze, făţiş, în bileţelul parfumat anexat: „Iubeşte-mă, fii norocit!”. Aţi ghicit că, la prima lor întâlnire între patru ochi, ea îi permite tânărului înfierbântat „să-i sărute întreg părul ei frumos, precum şi, cu de-amăruntul (!?), întreg trupul ei cel voluptos”. Ei bine, ce urmează în actele următoare e demn de povestirile medievale ori măcar de piesele lui Caragiale. În ziua fatidică, bănuitorul soţ pretextează că pleacă la moşie, la ţară, dar se întoarce la vreme pentru a surprinde flagrantul. Intră în iatac, încredinţat de mişelia bănuită de „întârzierea deschiderii uşii”, dar nu o vede decât pe infidela lui consoartă, pe care „aşa aproape dezbrăcată cum era, o scoase afară, o puse în trăsură şi o trimise cu poruncă grea la părinţii ei”. Nu înainte de a o dojeni: „L-ai mâncat fript pe bietul băiat! Ieşi, păcătoaso, piei pe veci din ochii mei!”. După care, ridicând pe bietul Hrisoverghi – care sărise, înspăimântat, pe fereastra de la etaj – „mai mult mort, pe prostiri (cearşafuri) îl duse în camera de culcare, de unde el se azvârlise, şi-l îngriji cu cea mai creştinească solicitudine. Nu fu însă posibil să-l scape, căci i se dislocase toate oasele din închieturi şi i se frânse şira spinării”. Nu-i aşa că vă podideşte plânsul, ca la o nouă telenovelă? Oricum, ar merita reţinut că asistăm la o premieră (cu caracter de excepţie) în istoria adulterului de tip balcanic, pasional: soţul încornorat compătimeşte şi încearcă să-l salveze pe intrus, pe perturbatorul ordinii conjugale. Dar asta se petrecea – ca să nu vă faceţi iluzii! – pe la 1837... 2. ~ (telepatic). „– Elizabeth, vei putea ca în fiecare zi la ora asta,12, să-ţi priveşti ceasul şi să-ţi imaginezi intens că te îmbrăţişez?/ – Da./ – O vei face sigur, pentru mine?/ – Daaa...” (Mickey Rourke şi Kim Basinger în „9 săptămâni ½”, 1986).
Andropauză.Stare fiziologică specific masculină, care vine să întărească (mă rog…), prin ricoşeu, o seculară constatare: nu există şi nu va exista dreptate pentru femei. Iubiri. Ceea ce oamenii numesc iubire nu mă mulţumeşte…Cum? O contabilitate de zile când iubeşti şi zile când nu iubeşti, ca pe urmă să închei bilanţul şi să vezi dacă în total ai iubit sau nu? A cuceri? Mi-e milă de o femeie care se lasă cucerită, care are sentimentul că e un obiect urmărit, încolţit, aparţinând celui ce l-a cucerit…O femeie nu aparţine, ca un obiect casnic, nici nu se cucereşte ca un vânat…O femeie iubeşte sau nu. O fericire pe care nu o poţi gândi durabilă nu e fericire şi, încă o dată, fără certitudine nu poate fi în lume nici adevăr, nici frumuseţe. Va veni o vreme când amorul va dispărea, când cei care suferă din cauza iubirii vor părea ridicoli? Cine ştie?” (Camil Petrescu).