Adulter.1. Unii bărbaţi îşi iubesc atât de mult nevasta, încât, pentru a nu o uza, hârbui, preferă să se folosească de soţiile altora. 2. În Grecia antică, amantul unei femei măritate era pedepsit în public: i se băga o ridiche în anus sau era epilat. 3. Până în secolul al XVIII-lea, naşterea de gemeni era asociată cu adulterul. Se credea atunci că bărbatul nu poate să fecundeze decât un ovul, iar doi bebeluşi înseamnă două fecundări, deci un al doilea tată. Mămicile de gemeni erau condamnate să sufere dispreţul societăţii.
4. În Italia, până în anii 1960, tradiţia spunea ca bărbatul să-i ofere o puşcă sau un pistol viitoarei lui soţii, cu care ea să-l poată ucide dacă era infidel. 5. În Anglia secolului al X-lea, regele Edmond adopta măsuri aspre contra infidelilor, având în vedere creşterea alarmantă a cazurilor de adulter. Femeile infidele erau pedepsite prin tăierea nasului şi urechilor, iar amanţii lor erau alungaţi din regat. (Historia.ro) 6. Adulterul: democraţia iubirii. (H.L. Mencken)
7. „Adulterul implică o muncă foarte grea, pe care cei fideli din comoditate nu o vor înţelege niciodată.” (Xavier Marias) 8. „Orice adulter costă, la un moment dat, cât nu face.” (C.V. Tudor) 9. „Femeii adultere glumele soţului îi ard măduva, iubirea oasele. Vorbele drăgăstoase îi par împungătoare. Nu pot fi mulţumiţi doi soţi care nu se iubesc.” (Pancatantra)
10.O femeie scrie pe net: „Am admis, atunci când am aflat, ca soţul meu să aibă o aventură: nu-s o proastă, ştiu că monogamia eternă e doar un slogan pentru naivi. Dar nu am putut admite permanentizarea acestei legături, neglijarea mea totală ca femeie, constatarea că partenerul meu mă crede, de fapt, idioată şi nu doar tolerantă. Acestea au fost, de altfel, puţinele cuvinte pe care le-am adresat, la despărţire, celui care este azi «fostul meu soţ»”. Corect, doamnă necunoscută: altfel spus, ca şi moartea, nu adulterul trebuie să ne sperie, ci eternitatea, eternizarea lui… 11. O „copilărie” comisă în mod repetat de adulţi.
Bărbați.Bărbaţii la care ne gândim, ca femei, se pot împărţi în doua clase: bărbaţi care ar trebui să ne placă, dar nu ne plac, şi bărbaţi care nu au nici un motiv să ne placă, dar ne plac. Ajunge. ”Nici iadul, nici muierea, nici pământul secetos nu zic: ajunge.
Amante. 1. Despre amante ca stimulent, afrodiziac al soţiei, un excelent text de Simona Catrina: „Iubitul tău, pierdutul meu, ciudatul nostru”. „...Iar amantele urăsc soţiile, iertaţi-mi platitudinea, dar simt nevoia să amintesc omenirii acest adevăr spumos. N-am priceput niciodată de ce amantele vor musai să devină neveste, ştiind din start că asta implică riscul unei umilinţe ulterioare, dictată de faptul că bărbaţii insistă pe ideea că suntem poligami – un splendid defect din fabricaţie. Pe de altă parte, le-am spus multor amice (care iniţial mi-au spus ca sunt sisi la cap, iar pe urmă mi-au dat dreptate) că nu există motivaţie mai mare în viaţa unei soţii decât amanta soţului ei.”
2.Atâta vreme cât eşti amanta unui bărbat nu vei putea fi o bună prietenă a lui. (Madeleine Mennier) 3. În principiu, amantele ar trebui să fie mai fericite ori măcar mai mulţumite decât nevestele. Ele îşi trăiesc viaţa mai liber, mai intens, ele experimentează, schimbă, încearcă. Singura lor mare tristeţe rămâne ziua de duminică, atunci când iubitul trebuie să stea acasă, cu familia. 4. „Trebuie să ştii că, în această lume, nu soţiile sunt cele mai adorate, ci amantele.” (Carol al II-lea)
5. „Kogălniceanu a fost un creator, un ctitor. A trăit din plin. A fost un mare și incorigibil patriot. Acum, lăsați-mă să detaliez puțin aceste fraze trunchiate. Este omul căreia țara îi datorează acte esențiale, începând din 1848, până în 1891, când moare. Sute de pagini de texte legislative i se datorează (el avea studii de drept, făcute în Germania). Până în ultimele zile de viață, omul ăsta n-a lenevit: a fost politician, arendaș, proprietar de fabrică, diplomat, ziarist, scriitor. În cea mai mare parte a vieții sale, Kogălniceanu a făcut lucruri bune. Ideea pe care eu o am și pe care cred că a avut-o și Kogălniceanu e că în fiecare clipă în care trăiești, se uită Dumnezeu la tine. Nu sta degeaba! Dacă faci, să faci un lucru bun! Mai e ceva care s-ar putea să vă stârnească mirarea. Kogălniceanu este omul care trăiește din plin. Cu alte cuvinte, are o nevastă, dar are și foarte multe aventuri. Eu cred că aceste aventuri i-au dat apetența pentru viață, buna dispoziție, curiozitatea care l-a stăpânit tot timpul și acest optimism fără de care nu poți să trăiești. O să vă spun ceva foarte eretic: sunt convinsă că, dacă Ceaușescu ar fi dus o viață normală de bărbat – ai o nevastă acasă, pe care o respecți ș.a.m.d., dar inima ta palpită și pentru altcineva și poți să stabilești o legătură mai sus de centură – cred că lucrurile ar fi evoluat puțin altfel. Faptul că el (Ceauşescu, n.n.) n-a avut ca pildă de feminitate decât o femeie mai mult sau mai puțin neghioabă, lipsită de fantezie și rea peste măsură, a dus la distrugerile absolut nejustificate la care am asistat. Revenind la Kogălniceanu, el s-a luptat ca un leu pentru România. Nu poți să nu fii emoționat citind discursul pe care l-a rostit, în 1878, la Berlin, în fața Congresului care decidea, după faimosul Război de Independență (un război ruso-turc în care intervenim și noi și în urma căruia căpătăm independența, dar pierdem Basarabia). E un discurs de pledoarie pentru acest pământ românesc – o piesă care ar trebui să se afle pe pupitrele școlarilor. O să spuneți: «Bun, dar patriotismul este astăzi un lucru depășit. Noi suntem cetățeni europeni!». Nu se poate. Ideea asta a identității trebuie sădită în fiecare dintre noi, pentru că ne face să fim mai puternici. Fără ea, riscăm să ne dizolvăm.” (Georgeta Filitti)