Cezar STRATON

Motto. (In memoriam Emil Brumaru) ”Nu sunt femei urâte! V-o jur! Trebuie să ştii să le cunoşti toate amănuntele, toate chichiţele, toate mosorelele, scamele şi resturile de aţă, extrem de individualizate. Femeile acceptă complimentele cele mai hazardate, le ventuzează, le absorb, le integrează-n metabolismul lor, iubirea le transformă-n zeiţe fosforescente. Chiar şi defectele lor mi se par fermecătoare. Cine nu s-a îndrăgostit de-o femeie niţel şpanchie, privind vagamente în neant? E zăpăcitoare! Te ia cu ameţeli. Cine n-a înnebunit, urmărind dinamica feselor unei necunoscute c-un picior o idee mai scurt? Declar cinstit că ridurile în general, o laba găştei gingaş plasată şi melancolic, la coada ochilor, mă face să fantasmez îndelung. Sânii uşor căzuţi îmi sugerează o întreagă halima erotică. Puşti fiind, mă atrăgeau irezistibil femeile mature, coapte, răscoape, zemuind ca fructele crăpate de propria-le savoare, precum doamna Manolache, soţia picherului din Ciceu! (...) Fetele sunt încă plante, au o carnaţie vegetală, înzăpezită-n presupuneri şi alinturi, le desfaci ca pe tomate… Când le strângi în braţe, pârâie din coaste ca harbujii încercaţi la piaţă!” (Emil Brumaru)

Cred – de fapt, eu ştiu, sincer, şi o recunosc – că noi bărbaţii (nişte eterni copii, care doar  ne ”schimbăm”, prin însurătoare, mămica... cu nevasta... nu am însemna prea mare lucru fără mama, fără doamna noastră învăţătoare, fără iubita, ori nevasta... fără ”tovarăşa de viaţă” (cum glumea tatăl meu, Vasile, fără a realiza că el reinstaura, repunea involuntar în funcţie, reabilita expresia, frumosul cuvântul ”tovarăş”... (folosit adesea, dar în accepţia curată a termenului - nepoluat, neconfiscat încă de bolşevici... ”tovarăş/tovărăşie” în opera lui de tinereţe, de pildă, de un Mihail Sadoveanu, înaintea pervertirii lui spre comunism..!). Un cuvânt  normal dar ”stricat” de comunişti. (A se vedea, nu glumim, decretul, ce există în arhivele PCR, nu-i glumă! – din fericire niciodată publicat oficial – al lui Ceauşescu, prin care se interziceau adresări de tipul ”domnule/doamnă”).

Acum... despre doamnele, femeile contemporane, din proximitate, aş vrea să glăsuiesc, să scriu. Şi am găsit un frumos text al unui (fost) burlac. Vi-l transmit: ”Femeia este minunată pentru că ştie te facă să ai nevoie de ea. De exemplu, prima oară când a venit iubita mea la mine acasă, urma să ne uităm la un film. Înainte de a face asta, mi-a zis să merg eu până la market să cumpăr nişte popcorn, sucuri şi chestii din genul ăsta şi, între timp, ea va face ceva de mâncare. M-am întors după vreo 45 de minute şi când am intrat pe uşă, camera parcă arăta altfel. Făcuse curăţenie. <Bine, bă, dar curăţenie tu nu îţi faci?> veţi întreba. Îmi fac, dar nu cu mână şi ochi de femeie. Ea simte praful şi cojile de seminţe, aruncate de mine, la meciuri, după pat. Problema este că tu, ca bărbat, nu ştii că nu e curăţenie pentru că nu ştii cum ar trebui să arate rezultatul final, după mintea şi pretenţiile unei femei! Când dai tu cu mătura mizeria sub covor, speli două vase şi dai cu mopul în două camere din trei mişcări, ţi se pare că totul străluceşte ca în reclama de la Mr. Proper şi în capul tău cântă melodia <We are the champions>. Ea, frumoasa, dorita, îţi dezvăluie cum ar trebui să arate, de fapt, camera aia şi ţie îţi place. Şi e normal să îţi placă pentru că e mai confortabil să stai în rai decât într-un sac de aspirator. Apoi, ea pleacă. Şi rămâi tu în camera ta curată pe care nu ştii să o păstrezi în aceeaşi manieră. Faci mizerie, iar după aia faci tu, speriat, curăţenie. Problema este că acum ştii cum trebuie să arate rezultatul final. Dar, oricât de mult te-ai chinui, nu va ieşi la fel. Şi după ce ţi-a resetat amintirile, ţi-a arătat calea cea justă şi te-a făcut să guşti ambrozie, stă liniştită şi aşteaptă să o suni şi să îi spui să vină. Şi ea... vine. Şi... nu mai pleacă!!”

P.S. Textul nu-i nici misogin... nici misandristic. E valabil, adaptabil fiecărui bărbat… ori femeie. După norocul fiecăruia, în viaţă...

Femeia.Cu cruciuliţa între sâni... şi cu dracul în chiloţei.

Proverb(feminin). Bărbatul e ca parchetul: îl întinzi o dată, apoi îl calci toată viaţa în picioare.

Minune.După ce a examinat-o temeinic pe domnişoară, ginecologul spune: − Deci, când vă vedeţi soţul astă-seară… − Nu sunt măritată, domnule doctor! − Atunci, când vă vedeţi logodnicul… − Nu sunt nici logodită… − Să zicem atunci, prietenul… − Nu am nici un prieten şi, până acum, nu am avut nimic de-a face cu vreun bărbat! Gânditor, doctorul se duce la geam şi priveşte în zare. Săturându-se să stea cu picioarele în sus, duduia întreabă: − La ce priviţi atât de atent domnule doctor? − Aştept un pic! Ultima dată – de foarte mult timp - când s-a întâmplat ceva asemănător, a apărut la răsărit o stea!

Declaraţie.– Am sunat doar ca să-ţi spun că te iubesc! – Cred că aţi greşit... noi suntem fabrica de bere ”Bermas” Suceava! – Ştiu.

Pericol.”Nu există pericol mai mare pentru doi iubiţi decât ca ei să trăiască în linişte şi pace.” (J. Brel).