Cezar STRATON

Continuăm a scrie despre Cuza... Ca om. În strânsă legătură cu ceea ce experienţa de viaţă a unui om, unui bărbat, poate influenţa – în bine, în rău - viitoarele lui decizii politice. Secularizare. Prin naţionalizarea marilor averi - pământuri, păduri – ale mănăstirilor închinate, Cuza a pus, de fapt, baza „bugetului” naţional. A statului modern, de azi. Și şi-a găsit, prin asta, o mulţime de inamici, puternici, la vremea lui... În sprijinul celor scrise mai sus (influenţa biografiei asupra deciziilor politice majore) voi aminti episodul în care Cuza, plimbându-se, cu gândurile sale, prin pădurea Voronei, din Botoşani, (fără voia stareţului) a fost pur şi simplu ”umflat” de către doi haidamaci de călugări şi pus la arest, într-un beci al mănăstirii. L-a salvat ”umbra” lui, colonelul botoşănean Pisoski (alintat de Vasile Alecsandri ca ”Moş Pisoi”, acelaşi botoşănean care a forţat, scoţându-şi sabia, alegerea lui Cuza la Iaşi, pe 5 ianuarie 1959), care l-a scos pe Cuza din prizonieratul mănăstiresc... Poate că şi aşa putem explica decizia - esenţială, repet! – a lui Cuza: secularizarea. Elena Cuza (Rosetti). Crescută de o mamă aprigă şi autoritară (ce îi va cere, fără succes, în viitoarele ”exiluri” impuse de soţ să divorţeze de acesta), Elena avea o fire domoală, retrasă, chiar timidă, stăpânită în societate de puternice complexe. A fost o soţie devotată şi iubitoare (chiar l-a salvat pe viitorul Domn de arestare şi deportare, cuplul izbutind să fugă la Cernăuţi şi de acolo la Viena şi Paris). A fost ca o mamă adevărată pentru cei doi copiii ai lui Cuza cu Maria. Pe cât de tristă i-a fost viaţa de ”primă doamnă”, pe atât de încununată de respectul contemporanilor şi posterităţii i-a fost lunga viaţă (a trăit 84 de ani, până în 1909, supravieţuind tuturor celor care i-au marcat viaţa într-un fel). Pe lângă ingratitudinea soţului ei playboy, Elena o va suporta şi pe cea a unuia dintre cei doi fii adoptivi: Alexandru şi Dimitrie. Primul era un tip flegmatic, lipsit de voinţă, care ar fi dorit să facă o carieră politică, dar o afecţiune congenitală cardiacă l-a obligat să ducă o viaţă liniştită. În ciuda sfatului Elenei şi al doctorilor, el s-a căsătorit cu Maria Moruzi. Din păcate a murit în 1889, în drum spre Madrid, lăsând Ruginoasa (Dăruită de Cuza devotatei sale soţii), femeii alături de care trăise doar şase luni şi nu mamei lui adoptive. Văduva lui Alexandru se va căsători (pentru o zi) cu Ionel Brătianu, fiul celui care-l detronase pe Cuza. Din această căsătorie s-a născut viitorul mare istoric Gh. Brătianu (mort în 1953 în închisoarea de la Sighet, deoarece refuzase să-şi renege fostele scrieri ce dovedeau că Basarabia şi Bucovina erau pământuri româneşti). Până la urmă, Brătienii au donat Ruginoasa spitalului Caritatea din Iaşi, potrivit cu dorinţa Elenei. În context, notez o altă ”înrudire”, peste generaţii, între familii, nume celebre. Cu amanta lui, Raluca Lamotescu (amantlâc ce s-a întins pe aproape 20 de ani, încheiat de bărbat datorită geloziei Ralucăi, ce-i cerea să divorţeze), Kogălniceanu a avut o fetiţă, Maria. ”Urmaşii lor – scrie Al. Neacşu - trăiesc azi în Franţa. Margareta Lecca, nepoata de fiică a marelui om politic, a fost cea de-a doua soţie a lui Henri Coandă.” Marele savant era fiul gen. Constanttin Coandă (vremelnic premier în 1918) şi al unei mame franceze, fiica unui medic originar din Bretania. Mezinul lui Cuza, Dimitrie, moştenise doar viciile tatălui. Știind că nu are mult de trăit, din cauza unei afecţiuni pulmonare, şi-a trăit viaţa din plin, la Paris. Și-a zburat creierii la Ruginoasa, în 1888, urmând parcă exemplul mamei sale naturale. Aceasta s-a sinucis la Dresda, în 1876 – la doar 41 de ani - când a aflat că are cancer (unii autori consideră că a fost ucisă de nemţi, pentru spionaj, aceasta fiind primită, din 1870, când l-a părăsit pe Cuza, acum grav bolnav, la Berlin, în suita împărătesei Augusta, soţia lui Wilhelm I. ”Doamna Elena” – scrie D. S. Boerescu în excelentele sale cărţi de reconstituire istorică – a rămas în conştiinţa naţiei drept una dintre cele mai apreciate tovarăşe de viaţă ale unui conducător român, pe un piedestal pe care i se alătură, în selectiva memorie colectivă, controversata Regină Maria, soţia lui Ferdinand Întregitorul. Elena ”cea bună” a fost singura dintr-un viitor şir de ”Elene” (Lupescu, Ceauşescu) cu o influenţă negativă (dacă nu chiar nefastă) asupra deciziilor partenerilor lor de viaţă. Maria Obrenovici (Catargi). A rămas în istorie mai mult ca amanta lui Cuza decât ca mama viitorului – şi vremelnicului - rege al Serbiei, Milan (născut în exil, la Mărăşeşti şi despre care inamicii sârbi ai Casei Obrenovici - care vor pune la cale şi asasinarea (1903) a fiului acestuia, regele Alexandru – susţineau, neîntemeiat, că ar fi copilul ilegitim al lui Cuza). Cu 10 ani mai tânără decât doamna Elena, cochetă, inteligentă, făcea furori prin saloanele vremii, prinzându-l în mrejele ei pe fustangiul cel chipeş, Cuza. Voi încheia consemnarea acestui ”love story fără happy-end” cu o referinţă hazoasă, în stilul propriu, din ”catavencii.ro”: ”Înţeleasă cu militarii, Maria l-a obosit pe domnitor la jocul de cărţi, apoi i-a agravat oboseala până spre dimineaţă, în dormitorul plin de mătăsuri, arome şi alifii. Când au venit coloneii Haralambie şi Lecca să-l aresteze în zori, Cuza zăcea lat, răpus de atâta unire. Maria Obrenovici, diva insaţiabilă, a pus umărul la abdicarea lui, dar e clar că a pus şi coatele, şi genunchii şi multe altele care nu pot fi amintite. Practic, conspiratorii au învăţat de la ea cum se dă corect la puci.”