Cezar STRATON

Paul Zarifopol, critic şi polemist redutabil, un nume de referinţă al intelighenţiei româneşti, a definit, premonitoriu, încă din 1926 – la 8 ani de la Unire, atunci când partidele – şi ”taberele”: ardelene, regăţene, basarabene - încă îşi căutau rolul, rostul şi liderii – ideea, specia infamă: ”politician”. O să citez, scurt, din motive de spaţiu, din eseul lui, intitulat ”Tipul politic”. O radiografie dură, confirmată deplin abia azi, cred, în anii 1990-2018 (că pe atunci, politicienii nedeveniţi, ca azi, ”politruci”...încă mai aveau ruşine, bun-simţ, şi încă deţineau, hulitul azi, ”patriotism”...)  a ”animalului - sălbatic - politic” valah! Pentru că atunci – la 1926 – se făcea, ok, politică pentru mândrie şi imagine...dar nu (şi doar, exclusiv, ca azi...) pentru furt, acumulare ilegală! Iată superbul text semnat Zarifopol: <În înţeles psihologic şi social se poate numi politică orice sistem de fapte şi intenţii prin care cauţi a impune – până la totală substituire, dacă se poate – voinţa ta voinţei altuia. În orice situaţie politică, astfel definită, metodele pentru realizarea substituirii de voinţă despre care vorbim sunt aceleaşi: pumnul, completat cu diverse aparate artificioase care-i imită efectele, intensificându-le minunat; zbierătul viguros, adică forma cea mai perfectă a limbajului intuitiv – mijloc de comunicare incontestabil superior limbajului raţional, totdeauna migălos şi tardiv; în sfârşit, ameninţarea şi - mai ales! – făgăduinţa mincinoasă, sublima pereche clasică de argumente sentimentale, al căror efect prompt este totdeauna asigurat, dacă sunt prezentate într-un stil absolut metaforic şi hiperbolic. În faptă aşadar, tipul politic este o fiinţă care, prin calităţile sale materiale şi sociale, se afirmă cu deosebire destoinică a pune stăpânire pe bunuri produse prin activitatea specifică, prin sudoarea cinstită a altor tipuri umane. Aşa a fost de la origini. Numai că, la început, raporturile acestea erau simple şi perfect transparente, iar astăzi, peste măsură de complexe şi greu de pătruns. În cazul antropofagiei, la care este totdeauna cuminte să recurgem pentru a înţelege raporturile cele mai comune şi fireşti dintre oameni, învingătorul devine bărbat politic prin însuşi faptul învingerii, iar învinsul, adversarul politic de adineaori, devine simplu bun de consumaţie şi cade sub guvernarea celui care l-a doborât, iar acesta îl administrează şi îl face să dispară, din momentul în care începe să-l rupă în bucăţi, până la ultima fază a digestiei. Tipul politic are aşadar slujba, cu deosebire(i) nobilă, de a pune stăpânire pe produsele materiale ori intelectuale ale unor activităţi radical deosebite de politică, pe care le putem numi pe scurt ”activităţi tehnice”; iar operaţiile prin care se perpetuează această stăpânire se numesc, cu un termen solemn: politică, partid, vot...organizaţie socială şi de stat. Să nu se grăbească, mă rog, cetitorul a scoate, din cele scrise până aici, concluzii prea ponegritoare asupra oamenilor politici. Tipul politic pur nu este fiinţa simplu hrăpăreaţă pe care prea lesne şi-o închipuie uneori prostimea necăjită (ce se uită la TV – n.a.). Trepăduşul electoral, reporterul neastâmpărat, şeful de cabinet servil şi obraznic, ori alte asemenea încarnări de elementare apetituri nu sunt şi nu devin tipuri politice, chiar dacă ajung până la nivelul ministrabilităţii şi au intrare la un regim cu icre moi, şampanie, automobil şi dame de nediscutată marcă. Tipul cu adevărat politic gustă, ca oricare altul, din aceste realităţi, dar fără a se putea opri la dânsele; pentru că lui îi este cu deosebire dat, nu să se bucure doar de anume realizări şi bunuri, ci să dorească cu o sete nestinsă a le stăpâni şi distribui doar el pe toate. Nu obiectul stăpânit, ci stăpânirea este ţinta voinţei politice! Să porunceşti şi să fii ascultat fără împotrivire, să fii admirat şi linguşit cu cea mai fanatică stupiditate, să dobori şi să striveşti pe acel care-ţi stă împotrivă – din aceste voluptăţi de o grozavă simplicitate se ţes visele şi se realizează paradisurile ”creaturii politice”. Dar... această elementară sete de stăpânire şi trebuinţa aceasta sălbatică de a supune şi a smulge aprobare şi admiraţie fără margini sunt, în grad divers, atributele cele mai comune ale ”animalului politic”. De aceea este atât de comună evlavia pentru tipul politic şi râvna către dânsul. Numai tipului politic i-au dat oamenii din toate vremile, cu toată inima, brevetul de ”om mare”. În cultul lui suntem crescuţi; lui i se închină cărticica simplistă de istorie naţională din clasa primară, ca şi tratatul pompos de istorie universală, de unde cetăţeanul matur îşi completează cultura generală. Dimpotrivă, politica, admiraţia proastă, supunerea, este vocaţia naturală a majorităţii valahe! Succesul politic este acea valoare socială pe care gloata o înţelege şi o respectă, la noi, cel mai deplin. Între toate satisfacţiile direct izvorâte din viaţa socială, cele mai palpabile şi mai comun accesibile sunt sentimentul puterii şi gloria, fie ele realizate într-un fund de mahala de la Vaslui... ori pe continente întregi. Tipul eminent politic consideră ca subalterne orice alte activităţi în afară de a sa proprie – celelalte sunt meserii, numai a lui singură este o demnitate, o desemnare zeiască! În îngâmfarea celor mai de rând părtaşi ai puterii publice, creatura politică îşi arată şi îşi justifică superioritatea specifică de care se simte plină. Pe scurt, am numit ”tehnică” orice activitate producătoare de valori materiale, ştiinţifice, ori artistice... În creaţie, în muncă cinstit plătită, în sudoare...acolo nu este loc pentru minciună, nici pentru bătaie, nici pentru zbierăt: în omul tehnic, creator, se realizează o fiinţă energic deosebită de animalele violente şi nesătule care formează speţa politicienilor. Politica este însăşi perpetuarea barbariei originare! Stăpâni şi slugi sunt minciunite, deopotrivă. Singur tipul tehnic, muncitor, reprezintă emanciparea autentică de această primitivitate. Creatura politică, cu psihologia ei redusă la varietăţile simplei violenţe şi simplei viclenii primitive, rămâne, moral, o anexă zoologică>. (Paul Zarifopol – Tipul politic). P.S. Un text premonitoriu – vechi de un secol ! - despre ”animalul politic” (carnivor)... Citindu-l, mi-au rulat prin minte personaje noi, contemporane... precum...Dar o las baltă: cam toţi liderii noştri naţionali, de prin 1990 încoace! Ce bine i-a fixat, încă din 1926, în „insectarul" lui, Paul Zarifopol!