Cezar STRATON

Una dintre cele mai interesante şi mai necesare cărţi ale centenarului Marii Uniri este cea consacrată de patriotul şi publicistul cernăuţean, regretatul nostru prieten Dumitru Covalciuc, unirii Bucovinei cu Ţara. ”Membrii Consiliului Naţional Român din Bucovina ales la Adunarea Constituantă din 27 octombrie 1918” (Editura Druk Art Cernăuţi, 2017) cuprinde – rod al unui efort de documentare remarcabil – biografiile şi destinele ulterioare (uneori tragice) ale vrednicilor bărbaţi care au decis, reuniţi în acea zi de toamnă a anului de cumpănă 1918 în sala ”Armonia” a Palatului Naţional, soarta provinciei de nord, răpită prin mită şi înşelăciune Moldovei în anul 1774. Între portretele celor 50 de persoane alese în C.N.R. (ulterior, Consiliul se va completa cu noi membri, din rândurile bucovinenilor refugiaţi în Vechiul Regat) se regăsesc şi cele ale unor ingineri silvici, având o contribuţie marcantă la realizarea marelui vis al unirii. Să îi cunoaştem azi, după un veac, ca un modest omagiu adus memoriei şi luptei lor. Gheorghe Sârbu (inginer silvic şi om politic, 1872-1934, Cernăuţi). Absolvent al Academiei de Silvicultură din Viena, a ocupat la Cernăuţi postul de director general al Fondului Bisericesc din Bucovina. Activitatea politică şi-a început-o în 1908, fiind membru fondator al Partidului Social-Creştin Român. În 1911 a candidat în circumscripţia Câmpulung din partea Partidului Naţional Român, obţinând (cu 3.143 de voturi – un ”scor” remarcabil!) mandate de deputat în Dieta Bucovinei şi în Parlamentul Imperial. A participat la 21 octombrie 1918 (la hotelul ”Rezidenz” din Viena) la acea întâlnire cvasi-secretă a românilor. Unionist înflăcărat şi intransigent, inginerul Sârbu s-a întors la Cernăuţi, sprijinindu-l eficient pe Iancu Flondor în acţiunile sale.  Constituanta Bucovinei i-a delegat pe Iancu Flondor şi pe Gh. Sârbu să aducă la cunoştinţa preşedintelui Ţării Bucovinei, contele Ezdorf, decizia unirii cu România. Cei doi delegaţi s-au întors în sala ”Armonia” unde s-a format, din 50 de persoane, Consiliul Naţional Român. Ulterior, Sârbu va fi trimisul lui Flondor la Suceava, pentru a lua contact cu armata română, aflată la Burdujeni. În guvernul Bucovinei (12 noiembrie 1918) inginerul Sârbu a fost numit secretar de stat pentru agricultură, departament ce avea următoarele secţii: pădurile, domeniile şi minele Fondului Bisericesc,  pădurile statului, pădurile comunale şi poliţia silvică, contabilitate şi alte 8 secţii cu profil agricol. A condus acest secretariat până în aprilie 1919, când Ion Nistor l-a înlocuit cu Filaret Doboş. A rămas un adept şi un sprijinitor constant al lui Iancu Flondor, iar după Unire nu s-a mai implicat în activitatea politică. În perioada interbelică a fost un membru activ al S.C.L.R.B. în Bucovina, în conducerea căreia a fost ales în 1929. A fost autorul mai multor publicaţii, unele în limba germană, cea mai importantă fiind ”Reflexiuni asupra Administraţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în trecut şi în prezent”, tipărită la Cernăuţi în 1931. A fost căsătorit cu Eugenia Talpalar din Pătrăuţii de Jos şi a decedat la Cernăuţi, în vârstă de 62 de ani. În ediţia de săptămâna viitoare a rubricii ”Prin pădurea de cuvinte” vom şterge colbul uitării de pe biografiile, lupta  şi meritele altor doi slujitori ai pădurii în scopul realizării revenirii Bucovinei la Patria Mamă, România.