Cezar STRATON

Mă număr printre acei turişti curioşi care au sacrificat 6 euro – echivalentul a două halbe de bere, lichid salutar în acea vară fierbinte! – pentru a vizita casa în care s-a născut Karl Marx, din oraşul german Trier, aflat în pitorescul ţinut viticol al Moselei. Şi nu regret, în ciuda sărăciei muzeului. Astăzi, la 200 de ani de la moartea sa, municipalitatea a luat decizia controversată de a accepta darul guvernului chinez: o statuie de 4,5 metri ce va fi amplasată în aproprierea anticei Porta Nigra, un alt simbol al oraşului, evocând memoria marelui împărat roman Constantin, cel convertit la creştinism. Cea mai mare ţară din Orient, o forţă economică tot mai puternică pe plan mondial, în care se dezvoltă un capitalism feroce... se declară a fi comunistă: în chiar preambulul Constituţiei Republicii Populare Chineze se face referire la marxism, ca principiu călăuzitor.

Preşedintele Xi Jinping l-a numit pe Marx „cel mai mare gânditor al timpurilor moderne”. El a cerut Partidului Comunist al Chinei să se întoarcă la rădăcinile marxismului şi a spus că acest partid va rămâne pentru totdeauna „gardianul şi practicantul” teoriilor filosofului. Deşi opera sa e receptată cu tot mai multă indiferenţă, numele lui Marx, inclusiv înfăţişarea sa fizică a ajuns – ca şi cea a emulului său sud-american, Che Guevara (devenit un idol al ”generaţiei rebele” apusene a anilor 1960) – un rentabil brand comercial. Turiştii – inclusiv chinezi – vor putea achiziţiona suveniruri K.M. (busturi de diverse mărimi, cărţi în toate limbile pământului ori ciocolata fină K.M., la preţul de 4,95 euro suta de grame).

O întrebare persistă: în ce măsură filosoful numit este responsabil pentru milioanele de crime comise în numele său? Adversarii lui susţin că în gândirea celui ce a visat primul la o ”dictatură mondială a proletariatului” a încolţit în premieră sâmburele totalitarismului. Apologeţii pretind, în schimb, că Marx a fost doar ”abuzat” şi instrumentalizat de o serie de dictatori sângeroşi. Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus că în prezent Marx „este blamat pentru lucruri de care nu este responsabil şi pe care nu el le-a cauzat prin ceea ce a scris”. „Acestea au fost cauzate de persoanele care au reinterpretat ceea ce a scris el, relevând chiar opusul ideilor sale”, a explicat el. 

El nu a fost nici profet şi nici demon, ci doar o suprafaţă de proiecţie, pe care – afirmă ”Deutsche Welle” – fiecare lider comunist totalitar a desenat ce i-a convenit. Pentru această din urmă abordare ar putea pleda şi interviul – puţin cunoscut – luat de Giovanni Papini unui Lenin încă lucid. Citez: ”- Şi atunci, bombănii eu, Marx, progresul şi celelalte? Lenin – pe care îl intervievam, cu precauţie... mă privi cu un aer foarte mirat. - Dumitale, care eşti un om străin şi puternic, reluă el, pot să-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteşte-ţi că Marx însuşi ne-a învăţat că teoriile n-au decât o valoare pur fictivă, o valoare de instrument. Dată fiind starea de lucruri din Rusia şi din Europa, a trebuit să mă servesc de ideologia comunistă pentru a realiza adevăratul meu scop. În alte ţari şi în alte vremuri, aş fi întrebuinţat altceva. Marx nu era decât un burghez evreu, călare pe statisticile englezeşti şi admirator în secret al industrialismului. Un creier îmbibat de bere şi de hegelianism, în care amicul Engels injecta câteodată unele idei geniale. Revoluţia rusească e o dezminţire completă a profeţiilor lui Marx. Comunismul a triumfat tocmai într-o ţara unde aproape nu există burghezie. Oamenii, domnule, sunt nişte sălbatici fricoşi, care trebuiesc stăpâniţi de un sălbatic fără scrupule, aşa cum sunt eu. Restul nu-i decât vorbărie, literatură, filozofie şi altă muzică, pentru folosul nerozilor. Or, sălbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricărui guvern trebuie să fie acela de a face în aşa fel ca ţara să semene cu o ocnă. Vechea (ocnă - n.n.), cea ţaristă, e ultimul cuvânt al înţelepciunii politice. Dacă te gândeşti bine, vei vedea că viaţa de închisoare e cea mai potrivită celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, în sfârşit, feriţi de riscuri şi în situaţia de a nu putea săvârşi răul. Îndată ce un om intră la închisoare, trebuie, prin forţa lucrurilor, să ducă o viaţă de nevinovat. Mai mult decât atât, nu mai are nici gânduri, nici preocupări, deoarece sunt alţii care gândesc şi poruncesc pentru el: lucrează cu corpul, dar îşi odihneşte spiritul. Şi ştie că în fiece zi va avea ce să mănânce şi unde să doarmă, chiar dacă nu lucrează şi chiar dacă e bolnav, fără grija pe care o are cel liber de a-şi procura o pâine în fiecare dimineaţă şi un pat în fiecare seară. Visul meu este de a transforma Rusia într-o imensă închisoare: şi să nu crezi că spun aceasta din egoism, căci într-un astfel de sistem – de care Marx al dumitale nu avea cum să aibă habar! - cei mai sclavi şi cei mai sacrificaţi sunt tocmai paznicii şi ajutoarele lor!” (Interviu cu Lenin, 1923 – din ”Gog - Memorii” de Giovanni Papini)