Cezar STRATON

În oraşul german Trier a fost dezvelită o statuie a lui Karl Marx, la 200 de ani de la naşterea sa – 5 mai 1818 - şi la un secol de la apariţia ”Capitalului”. Ce este, cine mai sunt azi Marx şi opera lui? Un filosof de neignorat, totuşi? Un revoluţionar? Un anarhist? Polemica în jurul acestei iniţiative a divizat opinia publică, jurnaliştii, istoricii şi analiştii în tabere opuse. Bărbosul al cărui portret  era purtat la un moment dat, la manifestaţii, de sute de mii de oameni din întreaga lume (în anii 70 ai veacului trecut, guvernele din 60 de ţări îşi întemeiau şi justificau existenţa pe învăţătura lui, ridicată la rang de dogmă!) nu poate fi ignorat: ”Capitalul” este perceput ca una din cele mai influente cărţi din istoria modernă, iar volumaşul ”Manifestul comunist” a fost – pentru mai bine de jumătate de secol - lectura obligatorie a două treimi din populaţia lumii.

Sute de milioane de oameni de pe întreaga suprafaţă a pământului au legat numele său de speranţa naivă – dar nicăieri împlinită - într-un viitor mai bun şi mai drept. În context, poate că o explicaţie, o ”cheie de înţelegere” a lui Marx, ne oferă chiar Adrian Păunescu, într-una dintre poeziile sale de dinainte de 1990: controversatul poet de la Bârca îi povăţuia pe comunişti să nu-i ”fetişizeze” gândirea, să aplice fondul şi nu forma de lozincă a unor percepte marxiste. Asta pentru că cel pentru care religia era ”opiumul popoarelor” a ajuns să fie venerat... ca un sfânt. După moartea sa a fost inventată această pseudoreligie numită ”marxism”, în numele căreia au fost comise cele mai groaznice crime din istoria umanităţii.

Concomitent au fost comise alte crime... în scopul combaterii marxismului. Oraşul Trier, în care a fost dezvăluit noul monument dedicat filosofului, este vizitat de aproximativ 4,5 milioane de turişti, dintre care 50.000 din China, potrivit primarului Wolfram Leibe. În China, preşedintele Xi Jinping a susţinut, vineri, un discurs în care l-a numit pe Marx „cel mai mare gânditor al timpurilor moderne”. El i-a cerut Partidului Comunist al Chinei să se întoarcă la rădăcinile marxismului şi a spus că acest partid va rămâne pentru totdeauna „gardianul şi practicantul” teoriilor filosofului.

Interesant este şi un alt aspect, ţinând de eterna confuzie a opiniei publice între viaţa unei personalităţi şi opera sa: departe de a fi un sobru, un dogmatic, Marx a fost un  mic burghez dedat la toate plăcerile vieţii, un hedonist ce nu-şi refuza nimic. Se pare că era un frecvent al bordelurilor (unde-i lupta pentru ”eliberarea şi emanciparea femeii”!?), iar viaţa sa intimă era evident imorală. Altfel spus, mai neaoş, viaţa lui Marx confirmă zicala noastră: fă ce spune popa, nu ce face el! În acest sens mi se pare interesant de citit – după ”magazin istoric” – un raport al poliţiei secrete prusace (din 24 mai 1850): ”Marx duce existenţa unui intelectual boem. Spălatul, pieptănatul şi schimbatul lenjeriei sunt lucruri pe care le face rar, şi adesea este mai mult beat. Deşi este liber zile la rând, lucrează neobosit zi şi noapte atunci când are mult de lucru. Nu ţine o oră fixă de culcare sau de sculare. Adesea stă treaz toată noaptea şi apoi în miezul zilei zace îmbrăcat pe canapea şi doarme până seara, nederanjat de lumea care intră şi iese din camera lui (are doar două). Nu există nici o piesă decentă şi întreagă de mobilier. Totul este stricat, zdrenţuit şi rupt, cu aproape doi centimetri de praf peste tot şi pretutindeni domneşte cea mai mare dezordine. În mijlocul camerei se află o masă mare, demodată, acoperită cu muşama, iar pe ea zac manuscrise, cărţi şi reviste, ca şi jucării ale copiilor, cârpe şi zdrenţe din coşul de lucru al soţiei sale, câteva căni ciobite, cuţite şi furculiţe, lămpi, o călimară, pipe de tutun olandeze, tutun, scrum... un negustor de vechituri s-ar ruşina să ofere o asemenea colecţie remarcabilă de nimicuri fără valoare. Când intri în camera lui Marx, fumul şi mirosul de tutun te fac să lăcrimezi... Totul este murdar şi acoperit de praf, aşa că statul jos devine o întreprindere riscantă.”

PS Raportul minuţios al spionului prusac – din care se degajă, ciudat, o notă de simpatie şi înţelegere umană – este, desigur (cum altfel), concepută pe baza unor informaţii ale celor ce-l frecventau pe Marx, ale unor ”prieteni” ai acestuia. O posibilă confirmare a zicerii: care-i asemănarea dintre un prieten de familie şi... un ciorap rupt? Amândoi trebuie cârpiţi ca să fie buni. Despre posteritatea şi actualitatea ”omului din Trier”, în rubrica de săptămâna viitoare.