Politică.„Politica nu este decât interpretarea, potrivit celor mai înalte principii morale ale unei epoci, a realităţilor date. Restul poate fi politicianism, interes particular pus în serviciul sau în deservirea Statului, dar politică, în adevăratul înţeles al cuvântului, fără îndoială că nu este”. (Iorga, Nicolae, Conferinţe bucovinene, Bucureşti, 1919).
Ovul.Generaţii la rând de savanţi au crezut că – la mamifere – spermatozoidul cel mai rapid şi mai viguros va fecunda ovulul, considerat un element pasiv, un simplu receptor. Noi cercetări au demontat şi acest mit, dovedind că ovulul nu e deloc ”pasiv". Dimpotrivă, el este capabil să selecţioneze, să aleagă sperrmatozoidul cu cele mai bune gene pentru a asigura, astfel, naşterea celor mai bune progenituri posibile. Studiul specialiştilor din Seattle contrazice ”axioma” seculară a călugărului Mendel, conform căreia fertilizarea are loc la întâmplare şi ţine de hazard. ”Ovulul, şi nu spermatozoidul decide <alesul>, dintre milioanele de <pretendenţi> potenţiali, deşi noi am fost, decenii la rând, orbiţi de pre-concepţii referitoare la fertilizare”, confirmă şi dr. Andrea Pilastro, de la Universitatea Padova, Italia. P.S. Pe scurt, dacă teoria asta se va confirma, pentru mine unul, un adevăr istoric se va dovedi valid şi în domeniul intim al fecundării: vedeţi că tot femeia decide, în toate!?
Adulter.”Care femeie n-a înşelat pe bărbatul ei n-a făcut-o pentru că n-ar fi voit-o, ci pentru că i-a lipsit ocazia sau curajul.” (Mihai Eminescu)
Geniu. ”Un om de spirit e acela care în fundul inimii lui râde de toţi şi de toate. Om de geniu e cel ce râde de el însuşi. Dar un geniu nu poate fi rău, pe când un om de spirit e întotdeauna rău.” (Mihai Eminescu)
Optimism. Un optimist intră într-un bar: - O bere gratis, vă rog! P.S. Ăsta da optimism!
Potcoavă.Se spune că prin secolul al X-lea, un potcovar englez, pe nume Dunstan, ar fi văzut cum într-o zi cum Sarsailă a intrat în atelierul lui, cerându-i – ca orice târgoveţ binecrescut – să îi potcovească calul! Numai că omul, ştiind cu cine are de-a face, a înfipt potcoavele pe copitele lui Lucifer şi nu a acceptat, apoi, să i le scoată decât în schimbul legământului ferm al acestuia că nu va mai intra în veci într-o casă protejată de o potcoavă de cal. De atunci se crede că acest accesoriu cabalin, indispensabil calului, îi poartă noroc omului care îl are în preajma sa, sub diferite forme (vezi şi mărţişoarele care reproduc acest simbol).
Iarbă.”Spre seară începe să cânte de nuntă:/se roagă pentru o noapte de dragoste,/se roagă să-i gust/rupul, să-i pătrund/sângele în şuier de coasă,/aprigă,/iarba în iulie.” Radu Cârneci - Iarba verde, acasă)
Noroc.”Ţi-aduci aminte vara când tânărul noroc/Ne pârguia iubirea cu dogorâri de foc ?/Rotunda nesfârşire de-azur ne-nfăşura,/Şi albul feţii tale de dor se-mpurpura.” (Nichifor Crainic - Romanţa verii)
Miercuri. ”Ce-i astăzi, marţi? Aşteaptă. Ca mâine-n zori, poetul/pătrunde iar sub coaja bătrânului stejar, /descuie şapte cercuri de lemn cu ţigaretul/şi-ajunge-ntr-un imperiu de dans şi de pojar /în care molecule-n elipsoid cutreier/scot sunete de sfere cereşti, şi fluvii curg,/şi-o stea, ce pare Venus, prin gura unui greier/aşază zimţi pe iarba ce tremură-n amurg./Iar joi poetul iese şi căutând spre soare se-ntreabă-ncet:/ Acuma, în ce copac sunt oare?” (Ştefan Augustin Doinaş – Miercuri)
Codru.O blondă se adresează unei brunete: Cine spune că-s o incultă face o mare eroare ! De curând, am fost angajată la un centru de reactivi izopropranici ! Și ce faci tu acolo? Păzesc reactivii izopropranici pentru că se fură ca-n hiperaglomeraţiile angiosperme şi gimnosperme cărora voi, brunetele, le spuneţi codru!
Surcele.”Surcelele acestea pe care le adunaţi şi faceţi din ele scobitori/ca să vă curăţaţi dinţii de carnea mieilor/sunt aşchii din copacii pe care eu demult i-am tăiat/şi am făcut din ei catarge de corăbii/dintre care multe zac în fundul oceanelor/dintre care multe mai înfruntă furtunile/aducându-mi sub cerul gurii gustul amar al mării.” (Geo Bogza).