Cezar STRATON

Biaka Boda a fost un consacrat politician negru – pardon, de culoare! - din fosta colonie franceză Coasta de Fildeș. Înainte de a deveni un înverșunat luptător pentru eliberarea țării sale ”de sub jugul francez” (ca să folosesc sintagma ce ne era și nouă, băgată pe gât, în școala generală – deși jugul, vom afla, pricepe abia după 1990, a fost, mereu, timp de 2 veacuri, unul rusesc, apoi sovietic... nicicum unul ”hitlerist”!), fusese anterior...șaman în pădurea ivoriană. Un amănunt biografic demn de reținut, dragi cititori! Rămas orfan de mic, a izbutit să studieze medicina și a devenit un membru proeminent al Partidului Democrat din Coasta de Fildeș. Apoi, în 1948, în perioada colonială, a fost chiar ales, sub numele nou de Victor, un nume cu mult mai ”european” - ca reprezentant al țării sale în Senatul Franței! Moartea sa a survenit, în contextul istoric amintit, în circumstanțe total neobișnuite! Fiind neelucidată nici până azi, dispariția sa ciudată i-a asigurat, de fapt, posteritatea! La sfârșitul anului 1950, când presiunea ”imperialiștilor” francezi asupra partidelor africane ce clamau independența coloniilor era maximă, în timp ce Biaka (mai nou, Victor) participa la un turneu electoral în țara lui, mașina i s-a defectat. În timp ce șoferul său făcea eforturi să o repare, Boda s-a decis să se plimbe puțin prin junglă. Și...nu s-a mai întors! Abia în noiembrie s-au găsit niște oase carbonizate, care s-au dovedit a aparține lui Boda. Alte detalii nu s-au mai publicat, dar presa oficială a vremii, atât ivoriană, cât și franceză (de fapt, ”aceeași Mărie”, în epocă), a decretat că moartea senatorului Franței a fost urmarea unui act de canibalism, comis de foștii săi compatrioți: aceștia ar fi fost ”extrem” de supărați că ex-liderul pădurean, fostul lor șaman de încredere, i-ar fi trădat, uitat...”dându-se” cu francezii! În același ”trend”, influentul ”Time” publica în iulie 1951 un articol în care se preciza cu un ton morbid-ironic-superior cum că, de fapt ”senatorul a fost mâncat, la propriu, de propriii săi alegători”. Contribuind direct, nemijlocit – adăuga cu cinism (tip british) revista ”Time” – ”la satisfacerea imediată a nevoilor, cel puțin ale celor de hrană, ale poporului lui.”. Altfel spus, un rarisim politian, dedicat suflet (dar și trup!) cauzei! Evident că, pentru a scrie acest articol, am ascultat, citit, căutat și ”cealaltă parte”. Cei din Coasta de Fildeș consideră azi această crimă ca fiind pusă la cale de - pe atunci! - foarte activele, radicalele și violentele servicii secrete franceze (inclusiv, evident, dezinformarea de presă aferentă, invocând canibalismul tribal, primitiv!). P.S. Totuși, ca silvicultor și scriitor, povestea asta adevărată mă pune pe gânduri...Adică înțeleg, puțin mai bine ca înainte, frica, jena politrucilor noștri de după 1990 de a intra liber, nepăziți și cu suflet curat în pădure, de a dialoga cu oamenii pădurii: fie ei ”pădurari”, fie ei ”forestieri” (aici în sensul de oameni care exploatează, valorifică rodul muncii silvicultorilor, adică, în principal, lemnul). Politrucii noștri continuă să perceapă pădurea ca o pradă, ca un câștig, ca un troc electoral. Ce păcat - îmi ”șoptesc în barbă” - că ”spiritul” pădurii românești n-a fost niciodată unul canibalic, radical și justițiar. Ci, dimpotrivă, e chiar prea tolerant cu nepoftiții, nechemații, cu impostorii care o tot scot la mezat! Totuși, domnilor politruci, recomand prudență, măsură și decență atunci când mai intrați în pădure! Nu atât la modul direct, fizic, cât în sensul de a mai elabora, decide, impune – efemeride, biete gâze ce sunteți în fața eternității arborelui, Codrului! - legi și norme silvice ostile Pădurii, oamenilor ei, populației în general. Păzea! Arborii, Pădurea au - credeți-mă! – suflet...dar au și memorie!