Cezar STRATON

Barbuncă. Românul nu va recunoaşte lesne că el este, esenţial, un credul (ori, e, poate, doar un om de bună, naivă credinţă?). Că el se lasă prea uşor păcălit, înşelat, de cântecele de sirenă ale stăpânirilor succesive. De o pildă – ale propagandei electorale de azi! El preferă ”să bată bărbunca” cu primul ofertant! Surpriză : această ”bărbuncă” nu e o arhaică minge de fotbal (cum crezui şi eu, până deunăzi). Cuvântul reaminteşte vocabula ”werbung”- ce însemna racolare, înrolare în armată. Acţiune bine gândită, eficient pusă la punct de ”imperiali”, începând cu 1699 în Transilvania, apoi după 1774 şi în Bucovina. Naivii ”recruţi” erau încântaţi cu băutură şi cu jocuri în zile de târg. După filologul S. Adam, adesea intrau în scenă şi aşa-zise ”vivandiere” (un soi de bordel mobil). Iar naivul ”recrut” semna contractul, recrutarea sa pentru 4 ani, cât dura armata atunci. Nu ştiu de ce, dar mi se pare că nu altfel se comportă românii şi azi, în campaniile electorale. Coincidenţă (sau nu?): 4 ani dura stagiul în armata austriacă. Tot 4 ani durează azi şi un mandat electoral!

Codru. A aştepta ca pe un codru verde = a aştepta cu mult dor, dorinţă. A visa codri verzi = a spera lucruri imposibile. Codru fără lupi nu este = printre oameni sunt şi buni şi răi. E bun doar de codru = nu e bun de muncă. Hoţ de codru = Unul care fură fără frică, fără ruşine. I s-a închis calea în codru = i s-au curmat drumurile, libertatea.

Haram.Românul nu spune ”am pierdut ceva ce oricum nu mi se cuvenea” (o funcţie, un rang, un câştig nemeritat etc.), ci se consolează, pe sine: ”de haram vine, de haram se duce!”. Savurosul Anton Pann e cel care ne traduce, în versuri, sensul unui proverb turcesc: ”Haram gheldi, haram ghiti”. Precizare: haram= ilicit, prohibit, pe nedrept. Motiv pentru ghiduşul nostru autor să constate, resemnat: ”Banii, câţi cu nedreptate câştigaţi, care i-am pus/După cum haram veniră, astfel şi haram s-au dus.”

Lemn.Imaginaţia, inspiraţia românilor e infinită şi ”verde”, deci mereu suculentă! Românii îşi exprimă starea, trăirea prin expresii de o plasticitate şi o putere de sugestie neegalate de vreo altă cultură! Cel mult, s-ar putea compara cu noi, dar timid, doar fraţii noştri ”latini”: franţujii, italienii, spaniolii. Există aici, chiar interesante apropieri în domeniul superstiţiilor şi gesturilor rituale. De pildă, pentru a alunga necazul, ghinionul, francezii zic ”toucher le bois” (a atinge, tandru, lemnul, o amintire, probabil… a acelor mari arbori, stejari seculari, de regulă, sanctificaţi, veneraţi în toată Europa pre-creştină). Or, românul, pentru a izgoni Diavolul, e mai activ: el ”bate în lemn”! De unde a apărut şi toaca mănăstirească! Cu alfabetul, limbajul ei tainic, ştiut numai de călugări. De altfel pădurea – cu toate ale ei – este foarte prezentă în datinile, obiceiurile, credinţele şi zicerile românilor. Iată doar câteva din multele expresii neaoş româneşti, ce invocă lemnul. A căra lemne în pădure = a aduce celui bogat; a aduce un lucru acolo unde el nu este de lipsă. A intra în lemne de Crăciun = a cădea pe gânduri. A pune de mămăligă cu lemne verzi = a) a acţiona ineficient; b) a se băga într-o mare primejdie. Și altele – alese aleatoriu, dintre miile posibile – ce invocă pădurea. Câmpul e cu ochi şi pădurea cu urechi = toate ajung să se cunoască, toate ies la iveală (mai devreme sau mai târziu). Aviz mincinoşilor şi hoţilor (mai ales celor din politică)! Pădurea de greşeala ei piere = răul pe care ţi-l faci singur este mai mare decât cel ce poate să ţi-l producă străinii. Un copac nu face pădure = un amănunt singur nu dovedeşte nimic, nu poate duce la o concluzie. A vorbi salcâm = a vorbi mieros, cu falsă, inutilă amabilitate. A lua crângul în cap = a fugi, de frică, foarte repede. Bate crângul să sară iepurii = caută să găsească, să dobândească ceva ascuns, greu de obţinut. S-a întors crângul morii = s-au schimbat vremurile.