„Pâră la căpitănie”
„În pâră stau minciunile că învăţătorul ar fi bătut copiii până la stâlcire, că i-a pus la lucru şi dacă n’au vrut i-a bătut, că a închis copiii fără vină numai pentru că erau ai lui Rădăşan. Această pâră au dat’o la capitănie. Învăţătorul a căpătat pârele la mână şi a pârât pe cei subscrişi la judecătorie...Noi singuri am poftit pre domnul să nu se închidă copiii când fac o vină, ci să-i bată şi fiecare din noi am primit răspunsul că dumnialui nu-i învăţător să ne bată copiii. Dacă le trebuie bătae, să-i batem noi, a fost răspunsul”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 63, Cernăuţi, 15/28 August 1901.
„Magistrala Sucevei”
„Călătorul care străbate astăzi Suceava va rămâne entuziasmat privind siluetele zvelte ale noilor blocuri înălţate în cartierul Ana Ipătescu - prelungire şi, urmărind drumul asfaltat al magistralei, va admira liniile avîntate ale blocului turn şi noua piaţă a oraşului. Spaţiile verzi de aici, fîntîna arteziană, dar mai ales mozaicurile cu scene din istoria oraşului şi a Moldovei şi din viaţa noastră nouă, la care se mai adaugă perspectiva largă spre Cetatea de Scaun pe care o deschide noul centru al oraşului, vor dezvălui turiştilor frumuseţile de azi ale Sucevei. În continuare, de pe culmea dealului, turiştii vor putea admira peisajul industrial pe care-l formează marile combinate din lunca rîului Suceava şi celelalte întreprinderi din cartierele Iţcani şi Burdujeni”.
„Crai nou”, Anul XVIII, nr. 5185, Suceava, Joi 13 august 1964.