„Omida” (I)
„Din multe părţi ale ţării sosesc iar plângeri că s’au ivit o mulţime de fluturi cari năpustesc pe locuri semănate cu napi, trifoiu, etc. şi pun ouăle lor pe aceste plante. Abia a trecut nevoia cu un rând de omidă, ce a nimicit în multe locuri munca bieţilor noştri ţărani, şi acum năpasta-i încearcă a doua oară. Din păpuşile omidelor au eşit iar fluturi, cari vor nimici şi ceea ce a mai rămas pe câmp, pentru că din ouăle fluturilor vor eşi omide, cari vor roade iar culturele de la ţeară”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 58, Cernăuţi, 11 August 1901.
„Stop la hramuri, pentru biserică!”
„Sătenii din comuna Mănăstirea Humorului au hotărât să înceapă anul acesta clădirea unei noi biserici. Comuna este mare, are aproape 2.500 de suflete, iar biserica este absolut neîncăpătoare, căci a fost clădită înainte cu 400 de ani, ca mănăstire. Pentru a putea suporta cheltuielile clădirei, în vremuri aşa de grele ca acestea, sătenii au hotărât să se restrângă de la alte cheltuieli, mai puţin necesare, şi să contribuie la biserică. În tot anul, la Mănăstirea Humorului se făcea hram cu pregătire mare, se cheltuia mult mai ales cu băutura. Hramul bisericii este Adormirea Maicii Domnului, 15 August. Deci sătenii au hotărât să renunţe la hram timp de 5 ani, iar cheltuielile ce le făceau altădată cu hramul să se adauge la fondul de clădire. Bineînţeles că nici Mănăstirenii nu vor merge în timpul acesta la alte hramuri, ştiut fiind faptul că hramul este dat cu împrumutul: azi vii la mine, mâine merg la tine”.
„Glasul Bucovinei”, Anul VXIII, nr. 4615, August 1935.