„Credinţe poporale bucovinene”
„Dacă ie o fată de la alta vreo floare din cap, se dice că-i ie cinstea şi norocul”.
„Se crede că acee ce-şi poate procura vro-o bucată de şfară cu care s’a spânzurat cineva făcând negoţ cu vite are mulţime de cumpărători şi-şi vinde foarte bine marfa”.
„Sara nu este bine a se uita’n oglindă, căci, la din contră, respectivul va îmbătrâni degrabă”.
„Dacă a beut cineva atâta rachiu încât se aprinde acesta într’însul, se dice că se poate scoate dela moarte dacă-i scurge în gură baligă de cal”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 19, Cernăuţi, Duminică 5/17 Martie 1895.
“Muzeu etnografic românesc la Suceava”
„De mai bine de un an de zile, mă port cu gândul de a începe o acţiune intensivă, în vederea înfiinţării unui <Muzeu Etnografic Românesc>, al judeţului Suceava. Ideea aceasta am răspândit-o abia de-o săptămână printre intelectualii din oraşul nostru şi am deplina convingere că ea va prinde consistenţă şi într-o bună zi, vor porni la muncă spornică...Apelez, deci, la toţi intelectualii şi conducătorii satelor noastre (preoţi, directori şcolari, învăţători, primari, notari, secretari comunali etc.), să mediteze asupra acestei idei şi când vom începe a o traduce în practică să ne sprijinească din toată inima”.
„Suceava”, Anul I, nr. 11-12, 21 martie 1935.
„Locomotiva”
„În dimineaţa aceea de iarnă, din depoul de locomotive din Câmpulung ieşea o locomotivă mare din seria 150. Locomotiva scrîşni din roţi, pufăi de câteva ori scurt, apoi se puse în mişcare. Din marchiză, mecanicul zîmbea voios...Seara s-a lăsat încet. Înspre Strigoaia urca din greu un tren. Chiotul locomotivei se revărsa ca un torent peste păduri”.
„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3486, 1959.