„Comerciul cu beuturi”
„Cei ce se vor găsi beţi în ospetării şi cârşme, în localităţi unde se vând beuturi spirituoase arse in detail şi în cantităţi mici, seau unde se face comerciu cu atari beuturi, asemene cei ce se vor găsi beţi pe strade seau în alte locuri publice, precum şi cei cari cu intenţiune îmbată pre cineva în astfeliu de locuri vor fi urmăriţi cu arest până la o lună seau cu o amendă până la 50 florini. Tot astfeliu, vor fi pedepsiţi şi ospetarii seau cârşmarii precum şi proprietarii de localităţi în cari se vând beuturi spirituoase arse în detail seau în cantităţi mici ori se face comerciu cu aceste beuturi, asemine şi representanţii, seau arendaşii, seau mandatarii acestora, carii dau seau lasă să deie beuturi spirituoase la persoane bete, seau la copii, carii nu se înfăţişează fiind acompaniaţi de persoane mai bătrâne”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 12, Suceava, Noemvre 1887.
„Noul traseu al autobuzelor în Suceava”
„Începînd cu data de 9 noiembrie, Întreprinderea de gospodărie orăşenească Suceava a stabilit un nou traseu al autobuzelor care circulă în localitate. Astfel, autobuzele care plecau din piaţa centrală a oraşului pe traseele: Suceava - Staţia CFR Suceava Nord; Suceava - Burdujeni; Suceava - Combinatul de Industrializarea Lemnului; Suceava - Cabana Adîncata, şi-au prelungit traseele avînd plecarea din faţa Policlinicii. Fiecare autobuz va purta o plăcuţă cu numărul traseului şi principalele staţii intermediare de oprire”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5262, Suceava, Miercuri 11 noiembrie 1964.
„Toaleta de toamnă a oraşului”
„Pentru înfrumuseţarea continuă a oraşului Suceava, Întreprinderea de gospodărie orăşenească a luat măsuri încă din toamna aceasta pentru plantarea unor flori şi arbuşti, care îşi vor etala frumuseţea în primăvara anului viitor. Astfel, începînd de la policlinică, vor fi plantaţi un număr de 8000 trandafiri care înfloresc tot timpul verii. Cartierul Ana Ipătescu va fi şi el înfrumuseţat prin plantarea a 300 arbori, care-i vor da un aspect de prospeţime şi de eleganţă. De asemenea, pentru piaţa din centrul oraşului, vor fi procurate o serie de specii rare de arbuşti cum sînt bradul argintiu şi ienupărul”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5269, Suceava, Joi 19 noiembrie 1964.