„Rău ni-a cântat cucul”
„Rău ni-a cântat cucul. De nu s’ar fi întâmplat aşa, ar trebui să ne meargă treburile altfeliu. Cu deşertul ni-a eşit în cale vecina cea rea şi de aceea nu putem face târg bun. Un epure ni-a trecut pe dinainte şi nu poate fi bine. Oare să ne’ntoarcem din cale sau s’o prourmăm? Ba, să imităm poporul şi să facem ca dânsul. Oamenii îl necesitează pre acela ce li ese cu deşertul nainte să se’ntoarcă, eară pre epure îl împuşcă ca să-i iae puterea cea rea şi stricăcioasă şi apoi îşi urmeadă calea. Puţini bărbaţi sunt devotaţi causei noastre, puţini lucră di şi noapte ca să ne scoată din întunerec şi să ne netedească calea cea grunduroasă spre un viitoriu mai înbucurător şi mai îndămânatic pentru noi. Ei se întrepun pentru binele comun şi-şi sacrifică averea, ca să-şi vadă neamul rădicându-se şi ocupând locul care i se cuvine. Dară ce folos, dacă ucigă-l crucea aruncă în sămănătura lor aleasă de grâu neghină, spini şi pălămidă”.
„Revista politică”, Anul II, nr. 3, Suceava, 15 Iuniu 1887.
„Unitate <Gospodina>”
„În interiorul magazinului alimentar central din Suceava s-a redeschis zilele acestea, după o întrerupere de trei săptămîni, unitatea <Gospodina>. Amintim gospodinelor că pot să-şi procure de la această unitate, la preţuri convenabile, diferite preparate din carne tocată, aperitive şi salate, şniţel pane, precum şi foetaj pentru plăcintă”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5448, Suceava, Vineri 18 iunie 1965.