„Sînt pentru uniforme roz”

„Pericolul străinilor” (II)

„Oaspeţii străini nepoftiţi, de câte ori se arată în viaţa publică, se presintă în mulţime mare. Românii însă apar numai sporadic, ici colo câte unul. Faptul acesta îi face pe cei de la putere să creadă că Românii nici nu se află în ţara aceasta, s’au că’s pierduţi cu totul, străinilor însă li dă curaj. Cugetările aceste ne arată că numai din vina noastră ne merge aşe de rău. Dacă voim să fie bine de noi, trebui să ni-l facem, că el nu vine singur. Să fim convinşi că, dacă vom sprijini pe cel mai rău al nostru, ni-om ajuta mai mult decât dacă vom recomanda pe veneticul cel mai bun. Ei numai atuncia vor înceta a scurma în contra noastră, dacă li-om pune un belciug cum se cuvine”.

„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, Mai 1987.    

„Sînt pentru uniforme roz”

„Una din multele curiozităţi ale societăţii noastre de după revoluţie este fobia de culori. Astfel, s-a compromis culoarea roşie asociată comunismului sau FSN-ului şi tuturor celor care nu o iau razna spre dreapta. Culoarea albastră reprezintă pentru unii doar securitatea şi miliţia ceauşistă. În schimb, am constatat o curioasă preferinţă pentru culoarea verde. De aceea poate şi ochiul ţărăniştilor, care apare ca generic la reportajele transmise de biroul de presă al partidului are culoarea verde. Fie că vrem fie că nu, trebuie să recunoaştem că situaţia e cam albastră. În virtutea aceluiaşi sistem în care renegăm unele culori sau le îmbrăţişăm ca pe nişte copii pierduţi şi regăsiţi pe altele, am constatat în ultima şedinţă a Parlamentului că, în ceea ce priveşte poliţia, nu se pune problema a ceea ce ar trebui ea să facă, ci doar cum ar trebui să arate pentru ca mulţimea cu fobii de culori să priceapă clar că miliţia s-a transformat în poliţie. Aş propune să facem pentru poliţie uniforme roz”.

„Adevărul”, Anul I, nr. 108, Sîmbătă 5 mai 1990.