„Schiţă din viaţa militară”
„Era înainte de Paşti. În casarmă era o mişcare generală, totul era pe picioare. Unii măturau, alţii băteau, unii aşedau în ordine armele şi muniţiile de răsboiu, alţii mobilele casărmii. Cu toată această activitate febrilă domnea o adâncă tăcere întreruptă numai de regulatul şi cadenţatul sgomot al frecăturilor de pae, cu cari vre-o câţi-va <leaţi> se munciră, după ordinele caporalului de gardă, a scoate <sânge din podele>...Cam pe la miezul nopţii se sfârşise cu această activitate; pretutindenea o curăţeniă esemplară, paturile în o desăvârşită ordine, monturile întinse pe scândurile de căpătâiu, armele strălucinde la locul lor”.
„Patria”, Anul II, nr. 116, Cernăuţi, Duminecă în 5/17 Aprilie 1898.
Societatea „Fuiorul Românesc” şi-a deschis birou la Suceava
„Suntem informaţi că, în anul acesta, se va construi o fabrică pentru prelucrarea inului şi a cânepii în judeţul nostru, iniţiativa fiind luată de Ministerul de Agricultură. În acest scop s’a înfiinţat Societatea <Fuiorul Românesc> pentru industrializarea plantelor textile. În oraşul Suceava această societate a deschis un birou de informaţiuni şi de distribuire a seminţelor de in şi de cânepă.
„Suceava”, Anul III, nr. 36, Aprilie 1937.
„Plantări de puieţi”
„În primăvara aceasta, în oraşul Suceava - în parcuri, pe străzi şi în împrejurimi - se vor planta peste 50.000 puieţi de diferite esenţe. Iniţiativa a fost luată încă din toamna trecută de către organizaţia judeţeană de Partid. Ea a izvorît din necesitatea de a se împiedica surparea coastelor abrupte de la Cetate, Şipote şi Zamca spre Iţcani, cît şi din motive de înfrumuseţare a oraşului”.
„Lupta poporului”, Anul III, nr. 514, Suceava, Aprilie 1949.