„Chiotul locomotivei”

„Chiotul locomotivei”

„În dimineaţa aceea de iarnă, din depoul de locomotive din Câmpulung ieşea o locomotivă mare din seria 150. Locomotiva scrîşni din roţi, pufăi de câteva ori scurt, apoi se puse în mişcare. Din marchiză, mecanicul zîmbea voios... Seara s-a lăsat încet. Înspre Strigoaia urca din greu un tren. Chiotul locomotivei se revărsa ca un torent peste păduri. Era locomotiva tovarăşului Zavodnic, care se întorcea din parcurs”.

„Zori Noi”, Anul XIII, nr. 3486, 1959.

„Lăsata Secului” (I)

„La noi, la români, o tradiţie moştenită din vremuri imemorabile, momentul trecerii spre primăvară este sfîrşitul cîşlegilor - cuvânt care provine din expresia latinească caseum ligat. Cîşlegile, în vechea rînduială a satului românesc, erau destinate peţitului, logodnelor şi nunţilor, prilej de petreceri şi veselie comună ţărănească, cu ospăţuri îmbelşugate şi băutură, punctate de ritualuri cu adîncă trăire umană şi rost moral, venind din străfundul istoriei noastre perene. Încheierea cîşlegilor culmina cu o explozie a opulenţei festinelor, dar şi cu o revărsare a generozităţii omeneşti, a credinţei în bunătate şi iertare. În această zi de Lăsata secului oamenii îşi cereau iertare unul altuia, finii se înfăţişau naşilor şi copiii părinţilor, petrecînd împreună, <bătînd alviţa>, prilej de haz şi bucurie. Dansurile şi cântecele populare, ceremoniile cu iz ritual, ale căror rosturi desacralizate cu timpul rămîn doar în sfera ipotezelor, se plasau în perfectă legătură nu numai cu sfîrşitul perioadei de ceremonialuri nupţiale, dar şi cu marcarea începutului pregătirilor lucrărilor de primăvară”.

„Magazin” (săptămînal cultural-ştiinţific independent), Anul XXXIII, Nr. 10, Sîmbătă 10 martie 1990.