„Corul bisericii din Tişăuţi”
„Zelosul învăţător superior Gavriil Mleşniţă împreună cu d-na sa soţiă, cu copila domniilor sale d-şoara Silvia şi cu învăţătoarele d-şoarele Ludovica Crulicovsca şi Hening, au format cu eserciţii şi trudă neobosită un chor de patru voci şi esecută cântările bisericeşti la săvârşirea serviciului divin, prin părintele Sârbul, în biserica din Tişăuţi...Cei ce au avut urechi în sânta biserică au audit melodiile şi acordurile cele frumoase, până acum ne mai pomenite prin Tişăuţi. Se poate o podoabă mai frumoasă a serviciului divin?”.
„Patria”, Anul II, nr. 119, Cernăuţi, Mercuri în 15/27 Aprilie 1898.
„Suceava - Centru de Artă”
„Sub titlul <Suceava - Centru de Artă>, dl. Gh. Maxim Burdujanu, fost profesor la liceul din Suceava, astăzi secretar al facultăţii de litere din Cernăuţi, publică în <Anuarul Liceului Ştefan cel Mare din Suceava> un studiu interesant şi cât se poate de binevenit, întrucât popularizează constatări şi aprecieri ale unor distinşi specialişti în istoria artei, de natură a filtra amorul propriu sucevean, înălţând prestigiul Sucevei voievodale. Nu e vorba, cum uşor s’ar putea crede, de Suceava zilelor noastre, de realizările ei artistice, ci de Suceava lui Ştefan cel Mare şi a lui Petru Rareş, ca focar al artei plastice moldoveneşti (arhitectură, pictură şi chiar sculptură), artă ce se prezintă ca singura originală a stilului bizantin cu elemente gotice şi ale Renaşterii”.
„Suceava”, Anul III, Nr. 36, Aprilie 1937.