„Moartea Reginei Elisabeta”

„Credinţe poporale bucovinene” (I)

„Dacă are careva pântecărie, apoi să bee cheag frecat cu lapte dulce şi se va lecui”.

„Dacă-l doare pe careva mijlocul este bine să se ungă cu untură de arici topită şi-i trece durerea”.

„Se crede că gâlcile se trec dacă se pune la grumaz o obială sau un colţun cald plin cu făină de popuşoi”.

„Se dice că guturaiul se trece dacă se afumă cel ce’l are cu pene şi busuioc”.

„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 19, Cernăuţi, Duminică 5/17 Martie 1895.

O „dihanie” pe uliţă...

„<Se prefac toate în satele noastre şi aşa de repede că parcă nu-i de crezut>, îmi spunea deunăzi un bătrîn din Volovăţ, pe care-l însoţeam prin încăperile muzeului rădăuţean. <Parcă nu de mult - continuă el - eram copil mic şi tare mă mai minunam de bicicleta care a trecut pe uliţa noastră, urmată de o hărmălaie de cîini, nedumeriţi şi ei de o asemenea dihanie. Am şi eu cîţiva nepoţi şi mă uit la jocurile lor. Îşi fac tractoare, batoze, trenuri, avioane, îşi pun difuzoare, iar pe beţe înfipte în pămînt întind fire telefonice şi electrice>”.

„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2897, Suceava, Martie 1957.

„Moartea Reginei Elisabeta”  

„O zi tristă; cerul e acoperit de nori, ca un simbol de jale. Poporul capitalei şi-a luat ultimul rămas bun de la Regina lui, marea şi buna mamă a poporului, mult sbuciumata poetă Carmen Sylva.

Cu moartea slăvitei Regine Elisabeta se încheia una dintre cele mai strălucitoare pagini din istoria neamului românesc. Aleasă de soartă să fie tovarăşa Marelui şi Înţeleptului Rege Carol, ea a ştiut să dea farmecul unei gingaşe străluciri coroanei de oţel, care a împodobit fruntea primului Rege al României.

Ea a fost mama răniţilor şi mângâierea orbilor şi a orfanilor, ea s’a  adâncit în gândul şi în inima poporului, i-a înţeles firea, i-a simţit durerea, i-a împărţit dorul şi l’a cuprins cu toată dragostea şi sufletul ei nobil.

Dacă statul român a ajuns astăzi să fie un factor de importanţă europeană, meritul nu este numai al propriei sale virtuţi, ci în aceeaşi măsură şi al înţeleptului călăuz căruia i-a fost primul său rege, precum şi al duioasei solicitudini cu care l’a îmbrăţişat prima sa regină.

Şi noi, Românii Bucovineni, îngenunchiem cu inimă îndurerată lângă sicriul aşezat în cripta lui Neagoe Voievod din frumoasa Curte de Argeş, şi aducem prinosul cuviincios de închinare celei care a fost Regina Elisabeta şi care şi-a dobândit un loc ales cu cinste în dragostea şi aducerea aminte a neamului românesc de pretutindeni”.

„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 177, Martie 1916.