Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
„Ca oricare popor au şi Românii obiceiuri: unele bune şi unele rele.
Din multele obiceiuri pe cari le întâlnim la poporul nostru, voim să luăm numai unul ca esemplu, să-l privim şi mai de aproape şi să arestăm, în modul cel mai obiectiv, părţile cele bune - numai de le vom pute afla - şi cele rele.
Este la noi obiceiul ca la fiecare îngropăciune, în amintirea celui mort, ca semn de stimă şi iubire, să se dea un praznic. Se adună neamurile şi cunoscuţii şi mănâncă şi beau în acel loc, în care zăcea, cu vr’o câteva oare mai înainte, mortul pe care l-au petrecut la groapă.
Acest obiceiu îl avem ca moştenire dela străbunii noştri, şi e un lucru foarte frumos că poporul românesc ţine la el cu atâta sfinţenie!
Am spus că, după fiecare îngropăciune se face un prasnic, şi se mai face şi a treia zi, la şase săptămâni, şi d’aice înainte în fiecare an. Acest obiceiu îl ţine atât săracul cât şi bogatul, numai din causă că aşa este obiceiul. Ar fi lucru greşit din partea noastră dacă am propovădui isgonirea totală a acestui obiceiu, deoarece o astfeliu de încercare ar fi în deşert, neaflându-se îndestui aderenţi ai acestei idei. Scopul pe care îl urmăresc şirele de faţă este de a arăta cetitorilor sumele prea mari care se isprăvesc din cauza praznicelor, şi de a propaga, la ocaziuni binevenite, ideea de a mărgini dimensiunile ce le iau praznicele, căci nu credem că prin acele sume considerabile s’ar răscumpăra păcatele celor adormiţi. Să nu scăpăm din vedere criza economică, care bântuie ţări întregi, cu atât mai mult însă ţara noastră”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 19, Februar 1887.
