„Drumul lemnului”

„Familia Hurmuzachi”

„Trecutul istoric al Bucovinei, înseamnă şi familia Hurmuzachi. Sunt filele de letopiseţ cele mai luminoase, cu sbuciumul, cu lupta pentru drepturile naţionale, cu dârzenia pentru păstrarea limbii, a bisericii şi a cărţii româneşti din partea aceasta a Moldovei. Fără înfăptuirile din casa boierească a Hurmuzachilor, cine ştie ce soartă şi mai amară ar fi avut norodul moldovean îngenunchiat. O familie destul de veche în ţării moldovene, pământeană, cu dregătorii până’n Divanul Domnesc şi boieri încă înainte de 1700. Răpirea Bucovinei adusese numai cumpănă grea. O singură familie, în acele vremuri prea triste, era altarul tuturor nădejdilor: familia boierului Doxachi Hurmuzachi. Eudoxiu a fost un desăvârşit luptător naţionalist. Eudoxiu Hurmuzachi, pe lângă o viaţă de trudă închinată numai ideii naţionale, a mai fost şi un adânc cercetător de hrisoave şi documente istorice, şi un neodihnit strângător de tot ce era unic, carte domnească, hronică, ispisoc şi cărţi de danie”.

„Suceava”, Anul I, nr. 24, 1 februarie 1939.

„Drumul lemnului”

„Unul dintre drumurile lemnului, ajuns în zona industrială din valea Sucevei, trece prin lama de oţel a deruloarelor. Din buştenii masivi, coborîţi de pe rampă după o baie termică, se desfăşoară în evantaie pînzele albe ale viitoarelor plăci de placaj. Aici, mai mult ca în orice hală de industrializare a combinatului, trăieşti impresia interferenţei pădurii cu noul său destin. Foile de furnir, subţiri şi fragile, mai poartă încă înainte de a fi dimensionate şi introduse în dogoritoarele uscătoare ceva din aburul ozonat al înălţimilor silvestre. Metamorfoza lemnului pare simplă şi uşor de împlinit”.

„Zori Noi”, Anul XXIV, nr. 6883, Suceava, Marţi 3 februarie 1970.