„Petreceri ţărănesci”
„Cât am stat în Dorna am fost la o mulţime de petreceri ţărănesci. Lucrul ce părea extraordinar, dar care este un fapt neîndoielnic, este că, în tot timpul de mai bine de o lună cât am petrecut acolo, nu am vădut nici un singur ţăran beat şi cu atât mai puţin vre’o femee. Cu toate aceste, cele mai multe petreceri cari se întâmplă aici Duminica şi sărbătorile, se fac la cârciume, unde se încinge danţul între cei tineri, pe când cei mai stătuţi se aşază la masă în jurul paharului”.
„Revista Politică”, Anul II, nr.11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Despăgubirile pentru vitele evacuate”
„Cu toate asigurările din partea guvernului despăgubirile din partea statului pentru vitele evacuate în anul 1916, până astăzi nu s’au făcut. E lesne de înţeles că ţărănimea noastră s’a ales de pe urma acestei întârzieri cu pagube enorme care zdruncină cu desăvârşire situaţia economică a ţării, fiind vorba numai în districtul Sucevei de 10.000 capete de vite pierdute în asemenea fel. O deputaţie de primari din districtul Sucevei, condusă de deputatul Dr. Euseb Popovici, s’a prezentat la prezidentul ţării dând expresia nedumeririi populaţiunii din cauza întârzierii desdăunărilor. Prezidentul, contele Ezdorf, a promis că v’a îndruma neîntârziat cele trebuincioase”.
„Viaţa Nouă”, Suceava, Anul V, nr. 19, 20 Octomvrie 1918.
„Invitaţie la linişte”
„Megafoanele, difuzoarele, miile de pliante şi fluturaşi au răspîndit cu iuţeală, în întreaga regiune, salutara veste că, începînd cu data de 1 noiembrie a.c., în oraşele Suceava şi Vatra Dornei claxonarea va fi interzisă. Pietonii şi conducătorii de vehicule, în marea lor majoritate, respectă cu stricteţe indicaţiile organelor de circulaţie”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5244, Suceava, Octombrie 1964.