„Iubesce şcoala, învaţă cât mai mult...”
„De aceea tot-deauna am dis şi vom dice clerului nostru: iubesce şcoala, învaţă cât mai mult, atât sciinţele religioase sau theologice, cât şi sciinţele umane; prin cele dintâi îţi vei cultiva duhul şi inima, te vei lumina de sus şi vei face să strebată lumina cea Dumnedeiască în întunericul moral al lumei celei trecătoare, vei fi pildă de virtute cu viaţa ta şi cu cuvintele tale, şi aceasta este destinaţiunea specială a Bisericei şi a servitorilor ei pe pământ”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 2, Suceava,1887.
„Cu ochii turistului”
„Spre dreapta, pe drumul ce duce la Rădăuţi, după ce trecem prin serpentinele unei păduri liniştite, coborîm la Cacica. Putem vizita aici una din însemnatele saline din Moldova şi lacul ei subteran. Poposim apoi în orăşelul Solca, unde funcţionează o fabrică de bere bine utilată. Faima berii de Solca se datoreşte apei bogate în bioxid de carbon, dar şi iscusinţei meşterilor berari. La Solca, mai întîlnim un mare parc natural în care s-a amenajat o cabană pentru turişti. Ne întoarcem pe aceeaşi cale spre Gura Humorului. Oraşul poartă semnele unei vădite tinereţi. Noua construcţie a şcolii medii, dată recent în folosinţă, fabrica de cherestea, întreprinderea de transport, policlinica, noile blocuri muncitoreşti, parcul şi străzile îngrijite dau oraşului un aspect atractiv. La muzeul raional, vizitatorul află interesante piese de etnografie asupra îndeletnicirilor populaţiei din acest raion. Din Gura Humorului ajungem lesne la Voroneţ sau la Mănăstirea Humorului, unde vom admira două ctitorii cu renume din timpul domniilor lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş”.
„Zori noi”, Anul XVIII, nr. 5150, Suceava, Vineri 3 iulie 1964.