„Îmblatul cu discosul la Biserica Sf. Ioan din Suceavă”
„Biserica Sf. Ioan din Suceavă are venituri atât de mari încât cu drept cuvânt se poate dice că întrece veniturile tuturor bisericilor din ţară. Deci până nu de mult, la Sf. Ioan, ca şi în catedrala metropolitană din Cernăuţi, era datina de a nu se îmbla cu discosul. De un timp încoace însă a introdus superiorul acestei mănăstiri îmblarea cu discosul şi anume cu atâta stăruinţă, încât în anul acesta s’au adunat parale în diua învierii de două ori, la liturghie şi la vicernie. Vai de dama şi în genere de persoana care a uitat din întâmplare punga acasă. Respectiva persoană este blamată. Locurile competente sunt rugate să delătureze acest inconvenient, care desigur nu este menit a deştepta simţul şi zelul religios”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 1, 15 Mai 1887.
„O sumă pentru îngrădirea bisericei”
„Pentru plantarea cu arbori a dealului Dominic din Cernăuţi, a încuviinţat ministrul de culte din fondul religionar ortodox-oriental din Bucovina o cotă de peste o mie de florini. Oare când va încuviinţa Ex. Sa o sumă cât de mică şi pentru îngrădirea bisericei Sf. Dumitru din Suceava, în jurul căreia, spre scandela creştinilor noştri, se scârnăvesc jidovii şi se balegă caii pompierilor?”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 8, Cernăuţi, 1 Mai, 1888.
„Puhoaiele de apă”
„Puhoaiele de apă, ce se revărsau din albia rîului Suceava odată cu căderea ploilor, inundau grădinile şi casele locuitorilor din comuna Straja şi oricît se străduiau localnicii nu reuşeau să le pună stavilă. Acum, pe o lungime de aproape 250 m.l., au fost executate lucrări de îndiguire a malului drept al rîului ”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2939, Suceava, Miercuri 2 mai 1957.