„Pierderi teritoriale...”
„Luni, în 7 Mai 1918, în ziua de Sf. George, s-a încheiat pacea între Puterile Centrale şi România. Pierderile teritoriale ale României sunt destul de însemnate...Înspre Bucovina, rectificările de frontieră cuprind un teritoriu de 1800 km pătraţi. În colţul dintre Transilvania şi Bucovina, noua frontieră duce de pe muntele Ceahlău, peste Bistricioara şi muntele Bivol, înspre Cornu-Luncii. Ea cuprinde satele Borca, Drăgoiasa, Şarul Negri, Şarul Dornei, Arenii, Broşteni, Găineşti ş.a. Înspre est, noua frontieră o ia mai în jos de Sirete la punctul numit <La Ţară> şi duce peste Cândeşti dincolo de Herţa, la lunca de lângă Nouasuliţă”.
„Viaţa Nouă”, Anul V, nr. 1, Mai 1918.
„Redaţi cooperativei sufletul”
„Cum ştiu mai toţi cititorii <Sucevei>, gândul nostru a fost propagandă intensă pentru înfiinţarea unei mari cooperative de consum în Suceava pentru folosul obştesc şi departe de spiritul de căpătuială al conducătorilor cari văd în cooperaţie numai <afaceri în stil mare>. Apelul lansat n’a avut răspuns în rândurile românilor, pe deoparte din lipsa de încredere, spun unii, din lipsă de fonduri, vorbesc alţii. Ne întrebăm: să lipsească, în oraşul şi judeţul celei mai entuziaste şi intense activităţi culturale bucovinene şi în rândul celor câteva mii de români naţionalişti, elanul, curajul de a-şi scutura jugul dominaţiei economice străine?”.
„Suceava”, Anul I, nr. 28, Mai 1936.
„Reţeaua de radioficare din comuna Salcea”
„Reţeaua de radioficare din comuna Salcea, raionul Suceava, a fost pusă în funcţiune de puţin timp. Dar pentru că dorinţa cetăţenilor a fost de a instala un număr mai mare de difuzoare, în comună au fost plantaţi noi stîlpi şi s-a instalat o linie principală care leagă satul Salcea de comuna Vereşti. Aceasta va permite introducerea radioficării şi în satul Plopeni. În urma lucrărilor de instalare a reţelei de radioficare, numărul abonaţilor din comuna Salcea a crescut la 300”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2938, Suceava, Marţi 7 mai 1957.