„De la mănăstirea din Suceavă”
„Un dar frumos s’a făcut decurând sfintei mănăstiri a sf. m. martir Ioan cel Nou de aici de cătră vrednicii şi generoşii ieromonachi dela acest sfânt locaş, Pancraţiu Sidorovici şi defunctul Galaction Mleşniţă. Ambii părinţi au aflat de bine a-şi eterniza numele lor la acest locaş istoric, Mecca creştinilor bucovineni, unde sunt păstrate moaştele sf. m. martir, patronul ţării, prin donarea unui clopot mare ce cântăreşte 1500 chilograme. Clopotul a fost comandat încă în luna lui August a.c. la una din cele mai mari fabrici de clopote din Moscva. El a fost turnat în luna lui Septemvre a.c. ear’ în luna Octomvre s’a şi transportat din Moscva prin Noua-Suliţă la locul destinaţiunii”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul VI, nr. 88, Cernăuţ, Duminecă 3/15 Noemvrie 1896.
„Caravană cinematografică la Stroieşti”
„Populaţia stroeşteană, dornică de a se scutura din întunericul în care a fost ţinută, a primit vestea sosirii caravanei cinematografice a Ministerului Artelor şi Informaţiilor, cu deosebită plăcere. În seara zilei de 27 octombrie a.c. fiecare a lăsat totul pentru câteva ore, în care multe s-au putut vedea şi învăţa. Fiecare, tânăr sau bătrân, a urmărit cu atenţie filmul româno-sovietic din care au tras învăţăminte ce le vor fi de mare ajutor în cunoaşterea drumului spre socialism. Urmărind filmul româno-sovietic, oamenii şi-au putut da seama mai mult de rolul mare ce-l are munca organizată”.
„Lupta Poporului”, Anul III, nr. 390, 6 Noiembrie 1948.