„De-ar şti omul ce-a păţi, nici din casă n’ar eşi”
„Luni, pe la 4 oare, mergând bătrânul cantor dl. Luţă, tatăl advocatului Dr. Luţă, dela biserica Sf. Dumitru spre casă, l’a isbit în colţul stradei mari trăsura unui ipoteştian, care mâna în goana cailor dinspre oraş, cu oiştea la pământ şi trecând caii şi trăsura peste el l’au rănit greu, mai ales la cap...Ipoteştianul, după ce a făcut pacostea, a rupt-o la fugă cu trăsură cu tot, a fost însă ajuns şi arestat”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 73, Cernăuţi, Septemvre, 1901.
„Noul sediu al IRVPA”
„La Suceava, pe strada Ana Ipătescu, în imediata vecinătate a filialei Băncii Naţionale, se fac ultimele finisări interioare la un nou imobil destinat să servească drept sediu Întreprinderii Regionale pentru Valorificarea Produselor Agricole - IRVPA. Construcţia se armonizează perfect cu ansamblul arhitectonic al oraşului şi face corp comun cu sediul băncii. La cele două nivele superioare şi la parter, birourile vor fi astfel amplasate încît să creeze condiţii optime de desfăşurare a activităţii acestei întreprinderi regionale. Pardoselile cu parchet de stejar şi PVC, mozaicul de pe culoare, pereţii lucraţi în vinacet de la intrare, marmura şi travertinul, dau un plus de atractivitate acestei clădiri, la care proiectanţii şi constructorii au îmbinat în mod armonios utilul cu frumosul”.
„Zori noi”, Anul XXII, nr. 6135, Suceava, Joi 7 septembrie 1967.