„Un bust al lui Eminescu la Suceava”
„După ce Societatea <Ciprian Porumbescu> din Suceava i-a ridicat un bust autorului operetei <Craiu Nou>, şi după ce Ateneul român s-a achitat de-o sfântă datorie înălţând un chip de bronz folcloristului S. Fl. Marian, de astă dată a treia surată <Liga culturală> din Suceava ne surprinde plăcut cu hotărârea de a ridica un al treilea bust, şi anume lui Mihai Eminescu. Desvelirea se va face în toamna acestui an. Lucrarea i-a fost încredinţată d-lui prof. Ioan Cârdei, pictor şi sculptor. Liga a votat 1.000 de lei ca bază pentru acest scop. Suma aceasta a sporit încă cu 1.000 de lei de la Reuniunea muzicală dramatică <Ciprian Porumbescu>, şi 1.000 lei dela dl. Ilie Doboş Boca. În total, 3.000 de lei. Să fie într-un ceas bun! Ofrandele se vor trimite <Ligii Culturale> (prof. Toader Coclici, preşedinte). Ţinem să subliniem faptul că iniţiativa acestor 3 busturi se datoreşte d-lui prof. Şt. Pavelescu, care a şi muncit pentru realizarea primelor două şi se va osteni şi pentru cel al lui Mihai Eminescu”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX; nr. 4830, 29 August 1936.
„Suceava contemporană”
„Dar cînd vorbim de Suceava contemporană trebuie să vedem de unde şi de la ce am pornit. Şi e suficient să precizăm că pînă mai ieri Suceava, ca aşezare civică, nu era decît un tîrg ca oricare altul. Principalele linii de forţă ale <propulsării> sale urbane se conturează în adevăratul înţeles al cuvîntului în anii 1962-1963, cînd în lunca rîului ce-i poartă numele îşi fac apariţia cele două combinate industriale. De aici încolo istoria nouă a cetăţii se scrie la temperatura ritmurilor înalte”.
„Zori Noi”, Anul XXXIII, nr. 9311, Suceava, Marţi 28 august 1979.