„Şcoala agronomică din Rădăuţ”
„Cu întâilea Octomvrie st.n. al anului acestuia se primesc la şcoala agronomică din Rădăuţ în anul prim zece elevi, cari vor fi adăpostiţi doi ani în internatul acestei şcoli. Din aceste zece locuri sunt de astă dată opt fără plată şi numai doaue cu plata întreagă de 240 coroane la an. Elevii cărora s’a acordat câte un loc gratuit în internatul numitei şcoli sunt scutiţi de toată plata pentru învăţământ şi de toate spesele pentru întreaga îngrijire pe durata de doi ani, cât ţine adecă un curs”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 62, Cernăuţi, 12/25 August 1901.
„Dar noi, târgoveţii, ce facem”?
„Măcar ţăranul, oricât de greu i-ar fi, tot are ce mânca; şi de îmbrăcat mai face el ce face şi o mai duce. Dar noi târgoveţii? Să roadem bolohanii trotuarelor? Sau capurile politicienilor? Văspun că îndată-i capătu! Iaca de ce m’am pus să vă scriu domnilor de la „Vremea Nouă” să nu uitaţi şi de noi, burghezii suceveni; că nici nu v’om uita. ...Vă poftim să ne chemaţi şi pe noi Sucevenii, să ne facem şi noi comitetul nostru. Că noi suntem cu Gh. Brătianu cei mai mulţi. Noi n’avem frică de doctorul Lupu sau de Cojocari, cum am văzut că se temea un ţăran într’o scrisoare. Că am văzut ce ajutor straşnic am avut din partea lor. Noi nădăjduim că cu Gheorghe Brătianu tot s’ar preface lucrurile”. Cu plecăciune, un cetăţean al Sucevei
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, 15 August 1930.
„Muntele” (I)
„Ca să răzbeşti muntele, să-i smulgi venele de metal dintre bulgării enormi de piatră stearpă, e necesar ca întreaga brigadă să acţioneze omogen, ca o trupă de şoc extrem de disciplinată. Există o disciplină a subteranului, mult mai impresionantă şi mai hotărîtoare poate decît cea de la lumina zilei. Fără ea nu intri în pită, muntele nu te ascultă, rămîi dator cu tone de minereu”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6110, Suceava, Duminică 6 august 1967.