„Petrecerea poporală din Udeşti”
„Erau 11 oare, sânta liturgie la care au luat parte dreptcredincioşii satului, ca să audă cuvintele cele pline de învăţături din gura preotului, s’a fost finit şi toată lumea, moşnegi cărunţi, babe de abia răsuflând, bărbaţi mai tineri şi neveste, feciori şi fete, scurt zis toată suflarea românilor din Udeşti îşi îndreptă paşii săi spre gospodăria lui Nicolai Beligan, unde avea să fie petrecerea...La o oară, ograda destul de spaţioasă e plină de poporeni, nu numai din Udeşti, ci şi din toate satele învecinate”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 9/22 August 1901.
„Banca Suceveană, dată în judecată pentru cămătărit”
„Gospodarul Nicolaie al lui Terente Chiriescu, din Cajvana, judeţul Suceava, a dat pe mâna parchetului, în baza articolului 11 din legea contra cametei, Banca Suceveană din Solca, o sucursală a celei din Suceava, pentru cămătărit. Cu mulţi înainte! Gospodarii care au fost jupuiţi de această bancă, trebuie toţi să urmeze pilda acestui Nicolaie Chiriescu”.
„Vremea Nouă”, Anul I, nr. 7, 15 August 1930.
„Anacronisme în aprovizionarea muncitorilor forestieri”
„Unde păstrează magazinele forestiere mărfurile perisabile la căldură? Unde pot. De cele mai multe ori în magazin la temperatura obişnuită. La Buda există o pivniţă dar ea e a bufetului şi responsabilul acesteia nu e de acord ca slănina, salamul şi brînzeturile să fie păstrate în pivniţă alături de ţuică şi rom. La magazinul CFF din Fălticeni există un frigider dar...e defect”.
“Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6108, Suceava, Vineri 4 august 1967.