„Sinucidere”
„La gara din Iţcani s’a găsit cadavrul unui bărbat de circa treideci de ani. Comisiunea judecătorească eşită la faţa locului a constatat că respectivul s’a sinucis deoarece pe gâtul lui s’a fost aflat o curea de pele, cu care nefericitul a trebuit să se sugrume. Cercetările întreprinse pentru constatarea identităţii au avut drept rezultat că nenorocitul se chema Hersch Sommer, din Botoşani, România”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 14, Cernăuţi, Duminica 16/28 Iunie 1891.â
Apeductul şi canalizarea
„Oraşul Vatra Dornei, una dintre cele mai vechi staţiuni balneo-climaterice din ţară, este în plină dezvoltare. Se clădeşte mult, totul e de o curăţenie de exemplară, lipseşte numai apeductul şi canalizarea. În această privinţă, ne-a declarat primarul oraşului, d. senator Petru Forfota, că are toate asigurările că va putea realiza împrumutul de care are nevoie comuna, pentru a realiza acest deziderat atât de necesar staţiunii”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4830, 10 Iunie 1936”.
„Hotelul din Fălticeni”
„În loc să se îngrijească de buna gospodărire a hotelului, conducerea IGO Fălticeni <s-a îngrijit> de descompletarea mobilierului acestuia. Cu toate că la hotel nu existau şifoniere pentru toate camerele, trei din cele existente au fost luate de conducerea IGO şi transformate în dulapuri de birou. Aceasta însă nu este singura deficienţă la hotelul din Fălticeni, în acest hotel lenjeria de pat trebuie reîmprospătată, din camere lipsesc căni şi găleţi pentru apă, scaune, noptiere, etc. Aspectul interiorului lasă mult de dorit”.
„Zori Noi”, Anul XIV, nr. 3893, Suceava, Marţi 14 iunie 1960.