„Pungăşii”
„Pungaşilor de prin Bucovina şi Galiţia le dă sărbătoarea dela moaştele Sf. Ioan Noul ocasiunea de a-şi desvolta în tot târgul profesiunea lor. În anul acesta, obrăznicia lor era însă fără margini, la o mulţime de persoane li-au furat feliurite lucruri, ţeranilor le tăiau pungile pe lângă chimire, altora le spintecau buzunarele deşertându-le conţinutul. O femee cu numele Ştefanska, de loc din Cernăuţi, a fost prinsă tocmai în momentul când escamota din buzunarul d-şoarei Velehorska o pungă cu 27 florini şi 72 de creiţari”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 17, Cernăuţi, Joi 27 Iunie 1891.
„Ritmul nou electoral” II
„La secţia de votare Marginea, în ziua de 4 iunie, la alegerea pentru senat, propaganda pentru guvern era făcută până şi de soldaţii din garda militară. Asistentul nostru a cerut înlocuirea lor, dar domnul preşedinte a fost de altă părere. Altă inovaţie au constituit-o numărul mare de urne: pentru fiecare comună, altă urnă, deşi era şi o urnă mare care ar fi cuprins voturile din tot judeţul”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul X, nr. 278, 14 iunie 1931
„Ziua de odihnă a forestierilor fruntaşi”
„În comuna Suceviţa, aproximativ 500 de locuitori au luat parte la manifestările culturale organizate în cadrul <Zilei de odihnă a forestierilor fruntaşi>. Ei au vizionat programe artistice, cinematografice, participînd totodată şi la acţiuni ale bibliotecii comunale”.
„Zori Noi”, Anul XIX, nr. 5451, Suceava, Marţi 22 iunie 1965.