„Luxul a ruinat boierimea noastră”
„Noi, cei din inteligenţă, cu patimă ne-am lăsat subjugaţi de lux şi-l propagăm la poporul nostru, privind luxul drept mijloc spre a spori activitatea poporului...Pe când baronesele şi contesele altor naţiuni mai culte şi mai avute arată, în toaleta lor, cea mai mare simplitate, damele noastre cred că starea bărbaţilor lor o pot ele reprezenta numai cu aurării şi mătasă...Luxul a ruinat boierimea noastră, care, cu puţine excepţii, există numai cu numele; luxul ruinează starea amploiaţilor şi începe a se vârî chiar şi în sânul poporului. În loc de progres, am făcut grozav regres în privinţa economică, şi nu din altă cauză ci numai fiindcă am voit să arătăm lumii că suntem capabili pentru idei noi, fie aceasta cât de absurde”.
„Revista Politică”, Anul I, nr. 24, Cernăuţi, 1 Mai 1887.
„Drama din Mayerling la Suceava”
„Actorii Teatrului Naţional din Cernăuţi vor reprezenta, Vineri, în 17 Mai a.c., ora 9 seara, în sala <Dom Polski> din Suceava <Drama din Mayerling> în 3 acte...Având în vedere excelentul şi cunoscutul ansamblu, apoi drama montată în atmosfera epocii, precum şi faptul că avem o datorie morală de a sprijini actorii fostului Teatru Naţional din Cernăuţi, rămaşi simplamente pe drumuri, apelez, cu toată căldura, la publicul sucevean să-şi facă, pe deplin, datoria”.
„Suceava”, Anul I, nr. 15-16, 10 Mai 1935.
Mînere pentru...coarde
„Colectivul întreprinderii <C. Burcă> din Fălticeni a înregistrat în această perioadă victorii. Numai într-o singură zi, planul pe secţii a fost depăşit cu 20-40% iar la fabrica de mobilă a întreprinderii s-a valorificat 1,200 m.c. deşeuri cherestea de fag din care s-au confecţionat 2000 de mînere pentru coarde”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2936, Suceava, Sîmbătă 4 mai 1957.