„Cum au dispărut muştele”

„Gimnasiul din Suceavă”

„Un ziar local pretinde că gimnasiul din Suceavă n’ar mai exista dacă n’ar avea atâţi şcolari şi profesori de confesiune mosaică. Noi n’am ştiut’o până acum dar înclinăm spre această părere. Nouă ni se pare chiar că existenţa gimnasiului va fi abia atunci pe deplin asigurată când n’a fi nici pui de Român pe acolo. Paşii necesari i-a făcut deja d-l Tumlirz prin eschiderea unei mulţimi considerabile de şcolari Români. Dacă merge treaba tot aşa înainte, vom trebui peste scurt timp să ni trimitem copiii în cheider. Dar’ ne temem că şi de acolo ni i-a scoate Tumlirz; pentru Români nu-i loc în Bucovina din simpla causă că-i ţara de jac”.

„Gazeta Bucovinei”, Anul V, nr. 81, Cernăuţi, Joi 12 (24) Octomvrie 1895.

„Urmările unui joc între două copile”

„O tragică întâmplare s’a petrecut la Gura Humorului. Pe când se jucau s’a ivit o ceartă între copila Malena Ana, în etate de 7 ani, şi o altă copilă. În cursul acestei certe Malena Ana a fost lovită în cap cu un topor de către tovarăşa ei de joacă. Biata copilă a căzut în nesimţire, pierzând o mare cantitate de sânge. În stare extrem de gravă ea a fost transportată la spital de 2 copii din localitate. Cealaltă copilă, dându-şi seama de cele petrecute, a încercat să se arunce înt’o fântână; a fost oprită de câţiva bărbaţi”.

„Suceava”, Anul I, Nr. 226, 4 Octombrie 1939.

„Cum au dispărut muştele”

„Era vară şi oamenii care intrau în cofetăriile Union şi Liliacul din Suceava se enervau. Vedeau prea multe muşte. Le acuza şi instinctul prostesc de a trage la dulce. Că, în definitiv, citronada aia era prea diluată. De unde să bănuie ei că insectele acţionau în local cum acţionau după tejghea gestionarele Viorica Larion şi Valeria Melniciuc, iar la laboratoarele cofetăriilor, Gheorghe Mateiciuc. Acesta extrăgea toată esenţa sucului şi o preda gestionarelor prin intermediul şoferului Ion Hreniuc. Banii îi împărţeau frăţeşte, că şi muştele bîzîie la unison la miere. Pînă într-o zi cînd miliţia şi apoi tribunalul au făcut curăţenie acolo. Cel puţin pentru cîteva anotimpuri”.

„Zori Noi”, Anul XXII, nr. 6160, Vineri 6 octombrie 1967.