La Rădăuţi s’au premiat caii cei mai buni
„Vineri, în 2 Septemvre, s’au premiat în Rădăuţi caii cei mai buni din Bucovina. În anul acesta au concurat foarte mulţi şi foarte frumoşi cai la premiare nu numai din ţinutul Rădăuţului, ci şi din alte ţinuturi. Economii, care au adus caii la premiare, erau cea mai mare parte Români şi Germani. Ca premii s’a împărţit suma de 600 florini. Suma aceasta însă, după cum am audit de la o persoană competentă, e prea mică pentru un district aşa de mare. Din astă causă mulţi cai cari au meritat nu s’au premiat şi economii respectivi au plecat foarte supăraţi îndrept. Premiul cel mare a fost de 25 fl. de cal”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 9, Suceava 15 Septemvre 1887.
Hramul este oprit
„În Pătrăuţ pe Suceavă, ca şi în anul trecut aşa şi în anul acesta, hramul este oprit. Comitetul comunal a hotărât aceasta având în vedere multele necazuri şi mai ales datoriile ce apasă asupra locuitorilor şi a comunei. Aceasta se aduce la cunoştinţă în public ca să nu se ostenească oaspeţii în ziua de hram, adecă Vineri 14/27 Sept. a.c., înzădar la Pătrăuţ, deoarece satul în ziua aceea va fi închis din toate părţile”.
„Deşteptarea”, Anul IX, nr. 71, Cernăuţi 13/26 Septemvrie 1901.
Şesenalul
„Muncitorii forestieri din regiunea Suceava au înscris un nou succes pe graficul întrecerii socialiste: îndeplinirea angajamentului anual cu patru luni mai devreme. Angajamentele la producţia globală şi marfă au fost depăşite cu aproape 11.000.000 lei. Odată cu realizarea angajamentelor anuale forestierii suceveni anunţă îndeplinirea sarcinilor ce le-au revenit din Directivele Congresului al VIII-lea pentru perioada şesenalului privind mai buna valorificare a masei lemnoase. Procentul de lemn pentru industrie a ajuns la 87,6 % faţă de 78 % cît prevăd directivele congresului, dîndu-se în plus în anii şesenalului 114.000 mc lemn de lucru”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5514, Sîmbătă 4 septembrie 1965.