Patima băuturii
„Am trecut într’o zi printr’un sat de-al nostru. Era zi de sărbătoare. O ceată mare de oameni sta adunaţi înaintea unei case sărăcăcioase, în uliţă, şi să uita a minune la un copil cam de 4-5 ani şi erau, privindu-l, câţi oameni atâtea feţe deosebite, unii foarte serioşi, înfioraţi oare-cum, dând din cap cu spaimă, alţii pipând indiferent, ear’ alţii zâmbind şi glumind de curioasa vedenie ce aveau înainte. Era adecă copilul un tip al bătăii lui D-zeu de neamul omenesc cel păcătos şi căzut în patima băuturii. Era copilul unor oameni mai săraci care aveau patima băuturii şi credeau că fac o plăcere şi nenorocitului lor fiu dându-i încă din fragedă copilărie câte un picur, două, de holercă <ca să nu descrească> vezându-i pe ei bând. Şi i-au dat, pentru acest motiv băbesc, încă de pe când era sugător la pieptul mamei sale şi, cu vremea, copilul s-a dedat cu băutura, încât plângea şi făcea larmă de fugeau din casă dacă nu-i dădeau”.
„Deşteptarea”, Foaia partidului poporal naţional, Anul IX, nr. 64, Cernăuţi 19 August (1 Sept) 1901.
Reclame...
„Banca Naţională a României a dat următorul comunicat: <Diferitele case de comerţ au pus în vânzare reclame care imită biletele BNR. Asemenea proceduri dau naştere la abuzuri în dauna meşterilor şi pot constitui un îndemn la falsul biletelor. Comercianţii sunt rugaţi, în propriul lor interes, să se abţină de a recurge la asemenea reclame. Desenatorii, zincografii, tipografii etc. sunt sfătuiţi să nu primească spre executare comenzile de acest fel putând a-şi aduce grave neajunsuri. Se aduce la cunoştinţa generală că cei care vor încerca să răspândească sau să confecţioneze astfel de reclame, sau vor fi ajutat în orice chip la aceasta, vor fi deferiţi justiţiei>”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul IX, Nr. 208, 31 August 1930.
„Un sabotor al treerişului”
„Numitul Selickman, dela depozitul de benzină Dorneşti-Rădăuţi, vinde gaz drept benzină cu 19 lei kg. mecanicilor dela batozele de treer, care se află în situaţia de a nu putea pune în funcţiune tractoarele, cum s’a întâmplat în comuna Mănăstioara”.
„Lupta Poporului”, Cotidian de informaţii şi atitudine democrată, Anul II, nr. 332, Suceava, Luni 30 August 1948.