„Linie ferată între Ilva Mică şi Dorna”

„O secetă cumplită”

„O secetă cumplită bântuie districtele Botoşanilor şi ale Dorohoiului, cari ating frontiera Bucovinei dela Prut până la Suceavă, precum şi alte districte din interiorul României. În cea mai mare parte ale acestor districte nu a plouat dela Pasci încoace, mai de feliu şi arşiţa este la culme. Imaşurile şi fânaţele sunt arse cu desăvârşire. În loc de verdeaţă se vede numai scrum şi pârjol. Carul de fân, care se capătă în Cernăuţi cu 3-4 fl., în Botoşani, Hârlău, Dorohoiu...costă 40-60 franci, şi nu este fân ci numai rogos şi trestie. Vitele cornute, prin unile părţi, pier de foame acuma în mijlocul verii şi oamenii să silesc a se desface de ele pe preţ de nimică. Grânele şi în general pânele albe deşi coapte - se înţelege că fără de vreme - abia au acoperit pământul, ear’ pe şesuri, unde se mai ţinea revineală, nălţimea lor abia a ajuns măsura normală, astfeliu că prin unile locuri spicele par a fi eşit nu din paiu, ci direct din pământ. Pe la hanuri trestia ocupă locul fânului. Păpuşoaiele, cari pe la şesuri au aparenţa usturoiului, pe dealuri s’au uscat, ba în unile locuri au dispărut cu desăvârşire”.

„Revista Politică”, Anul II, nr. 7, Suceava, 15 August 1887.

„Linie ferată între Ilva Mică şi Dorna”

„E ştiut că ţara noastră nu are o reţea de căi ferate prea întinsă şi din această pricină viaţa economică este stânjenită. Guvernul Maniu, în străduinţa sa de a înlătura orice piedici din calea dezvoltării noastre din interior, a luat măsură şi în această chestiune, hotărând construirea unei linii ferate între Ilva Mică şi Dorna. Prin această legătură produsele maramureşene vor avea o posibilitate de desfacere, dând astfel curs liber creşterii şi dezvoltării vieţii economice din Ardeal. Incontestabil că această linie prezintă o deosebită importanţă şi pentru Bucovina, constituind totodată şi o dovadă că năzuinţele frumoase ale guvernului actual pot fi puse în practică”.

„Cuvântul Ţărănimii”, Anul IX, Nr. 206, 24 August 1930.

„Un parc dat uitării”

„În apropierea gării mici din oraşul Rădăuţi se află parcul <Unirea>, care în anii trecuţi oferea posibilitatea petrecerii plăcute a timpului liber. Băncile, straturile cu flori, aleele cu flori sunt lăsate acum în voia sorţii, gropile existente, hîrtiile aruncate pe jos, iarba călcată şi, în general, întregul aspect al parcului nu confirmă decît lipsa de interes a Sfatului Popular Orăşenesc din Rădăuţi, faţă de păstrarea curăţeniei şi îngrijirea, aşa cum se cuvine, a acestui loc public”.

„Zori Noi”, Anul X, Nr. 2712, 9 August 1956.