La Vama...
„După un timp mai lung de secetă, a început în Carpaţii români bucovineni a ploua în noaptea dintr-a 7 August 1888. Ploând necontenit 36 de oare, au crescut râurile peste tot. Cu osebire însă au crescut râurile Moldova şi Moldoviţa, care înconjură comuna Vama...La Secătură, la capătul Vamei de sus, unde trece calea ferată spre Prisaca, s-au făcut, cu ocasia construirii căii ferate între Hatna şi Câmpulung, un pod peste Moldova şi o hatie de peatră. Această hatie a silit, până într’a 9 August, la 10 oare înainte de masă, să treacă apa Moldovei numai pe sub pod. Aducând însă puhoiul mulţime de lemne, s-au oprit acestea în pod şi s’a format, înaintea podului şi înaintea hatiei, un ostrov mare. La 10 oare a sfărâmat apa Moldovei hatia şi astfeliu s’a revărsat apa grozav de fioroasă peste o parte mare a comunei Vama”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 15, 15 August 1888.
„Ruşinea de la Solca”
„Va rămâne în analele tuturor ruşinilor naţionale ale comunei Solca faptul că, în decurs de 45 de ani, această comună încă nu şi-a creat casă naţională proprie. De vină e poporul sau conducătorii lui? Cum de nu se simte oare nevoia unei case naţionale într’o comună a cărei jumătate de populaţie e românească, pe când cealaltă e compusă din nemţi, jidani şi ce a mai adus vremea şi stăpânirea de altă dată? Să fie de vină poporul, mai ales că e sărac, sau sunt de vină intelectualii? Că de mijloace nu se pot plânge! Banii s’au strâns în jumătate de veac. S’au irosit însă...Şi ruşinea rămâne veşnic ruşine”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XX, Nr. 5135, 21 August 1937.
Organizarea ariilor
„Demascând şi înfierând orice încercare criminală a chiaburilor, ţăranii muncitori au trecut cu hotărâre şi încredere la organizarea ariilor. Astăzi ţi-e mai mare dragul să cutreeri satele regiunii şi să vezi adevărate colective de muncă pe lângă batozele ce înghit nesăţioase snopii grei de rod. În ciuda încercărilor mârşave ale chiaburilor de a abate ţărănimea muncitoare de pe drumul ei, pretutindeni, din noapte’n noapte, la arii e forfotă mare. Se dă zor treeratului, ţăranii muncitori se ajută între ei şi, fără nici o întârziere, cotele sunt trimise la depozitele <Comcereal>”.
„Lupta Poporului”, Cotidian de informaţii şi atitudine democrată, Anul III, nr.625, Suceava, Vineri 19 August 1949.