„Prunduirea drumurilor”
„În anul acesta se vor prundui mai multe drumuri în districtele Suceava, Humor şi Câmpulung. Acei oameni cari sunt dispuşi ca să se angajeze la un astfel de lucru, să-şi trimită ofertele lor până în 30 Martie a.c. la guvern în Cernăuţi sau la căpitănia din Suceavă. Ofertele trebuie să fie prevăzute cu un timbru de 1 coroană şi să conţie vadiul şi siguranţa că oferentul îşi va împlini conştiincios obligământul”.
„Patria”, Anul IV, Joi 11 Martie 1909.
“Doleanţele cismarilor din Suceava”
“În urma plângerii cismarilor din Suceava că munca lor este exploatata neomeneşte dă către un grup de comercianţi din localitate a sosit în ziua de 8 martie a.c. domnul Miron Eliade şeful serviciului contenciosului din Ţinutul Suceava spre a cerceta la faţa locului doleanţele cismarilor şi comercianţilor. Cismarii s’au prezentat în număr mare şi au înaintat d-lui Eliade un memoriu detaliat şi au dat declaraţiile ce li s’au cerut. D. Eliade s’a prezentat personal la prăvăliile comercianţilor spre a-l convinge de comerţul ce-l fac. De remarcat este faptul că dela publicarea legilor breslelor şi de cândcismarii din Suceava s’au organizat în cooperativă, conform spiritului ce domneşte în toată ţara, între cismari şi comercianţi care vând mărfuri ţărăneşti, a isbucnit un conflict prin faptul că cismarii nu voesc să mai fie exploataţi de comercianţi, iar comercianţii nu vor să cedeze pretenţiilor lor de exploatare a cismarilor. Privit acest conflict în totalitatea lui rezultă că cei câţiva comercianţi s’au transformat în industrie, şi punând la dispoziţia cismarilor materialele prime spre prelucrare, vânzând apoi în prăvăliile lor încălţămintea produsă şi dictând astfel costul muncii cismarilor şi preţul încălţămintei, după bunul plac şi nu după cererea şi oferta dintre producători (cismari) şi consumatori (ţărani)” .
“Suceava”, anul I, numărul 58, 13 martie 1939.
“În secţiile fabricii “Străduinţa”
“La secţia tras a fabricii de încălţăminte “Străduinţa” din Iţcani a luat fiinţă de cîtva timp o brigadă de productivitate. Succesele obţinute în fiecare zi ce trece, confirmă de deplin că înfiinţarea acestei brigăzi aduce o contribuţie de preţ la creşterea producţiei muncii. În ziua schimbului de onoare organizat în cinstea alegerilor de deputaţi în sfaturile populare, brigada a dat peste plan 175 perechi bocanci. Cu acest rezultat şi-a depăşit această brigadă cu mult planul zilnic”.
“Zori Noi”, Anul X, Nr. 2585, 11 Martie 1956.