„Mâţa, care era în casă...”
„Ioan Burlică, proprietar din Vicovul-de-sus, avea miercuri spre joi noaptea clacă de desfăcat păpuşoi. Duprece şi’au adormit copiii pe cuptor, casnicii s’au luat şi ei la desfăcat. Sfârşind lucrul, s’au culcat, dar mare li’a fost spaima, a doua di demineaţă, când, sculându-se, l’au aflat pe copilul lor mic, de numai opt luni, mort pe cuptor. Nasul lipsia copilului şi pe faţă era plin de sgârieturi, din ce se conclude că mâţa, care era în casă, i’a mâncat nasul şi copilul s’a năduşit în urma vărsării de sânge. Gendarmeria a făcut arătarea Judecătoriei districtuale”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul I, nr. 38, Cernăuţi, Septemvrie 1891.
„Băile din Vatra Dornei”
„La Băile din Vatra Dornei toată lumea care merge plăteşte, numai consilierii eparhiali locuiesc şi fac băi pe gratis. Oamenii merg cu trenul sau maşina la Dorna, plătind din pungă drumul, numai consilierii noştri eparhiali pleacă cu maşinile fondului, le ţin pe tot timpul şederii lor la Dorna la scară, ba chiar fac excursii în stil mare prin Ardeal şi toţi munţii Bucovinei”.
„Cuvântul Ţărănimii”, Anul IX, nr. 210, Septembrie 1930.