„Joc de campionat”
„În 20 iulie, a avut loc la Rădăuţi un joc de campionat între echipa locală <Hatman Luca Arbore> şi <Borochov> Cernăuţi. Jocul s-a terminat cu 6:3. Prima repriză a fost joc nul. Ambele echipe îşi încercau puterile. Multe din mingile lovite de cernăuţeni au lovit barele porţii revenind în teren. În primele minute ale reprizei a doua, cernăuţenii marchează prin Grinberg şi conduc deci cu 1: 0. Însă, dintr-o greşeală a apărării cernăuţene, o minge bine plasată de rădăuţeni aduce egalarea. Încurajată de public, Hatmanul luptă cu multă putere, ajungând să marcheze a doua poartă. Cernăuţenii, descurajaţi, au început să joace foarte slab. Rădăuţenii au profitat de moleşeala lor marcând în timp de un sfert de oră încă 3 porţi. În cele din urmă şi-au mai revenit şi cernăuţenii, jocul încheindu-se cu 6 - 3...Un public numeros a urmărit desfăşurarea acestui joc, şi totodată putem spune că purtarea lor faţă de oaspeţii cernăuţeni a fost foarte cuviincioasă”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XIX, Nr. 4865, Iulie 1936.
„Într-o zi de caniculă”
„În sfârşit, am ajuns şi la plajă. Răchitele, stufărişul şi urzicile ne-au permis să ne dezbrăcăm, înlocuind destul de bine nişte cabine. După ce fiecare a făcut câte o praşilă manuală, ne-am întins pledurile şi ne-am pregătit de baie. Apa era plină de oameni care se bălăceau cu prudenţă să nu care cumva să urnească vreun bolovan, sau să rupă un buştean. Alături se scăldau un cîine şi un...cal. Un cal care se simţea excelent printre noi”.
„Zori Noi”, Anul XXI, nr. 6098, Suceava, Iulie 1967.