„O pipă a explodat”
„Vasile Suchar a împlut o pipă cu prav de puşcă şi a pus deasupra tabac; după aceea a dat’o lui Semeniuc, ca să duhănească. Dintru început a mers treaba cum a mers, până ce a venit Petru Grosul, ca să-şi aprindă ţigara din pipa lui Semeniuc. Spre acest scop căută Grosul să aţâţe focul din pipă, dar în acelaşi moment pravul de pipă a explodat. Grosul şi Semeniuc, mai ales însă Grosul, fură răniţi. Suchar fu arestat”.
„Revista Politică”, Anul III, nr. 13, Iulie 1888.
„Problema bonurilor de alimente”
„Una din cele mai spinoase probleme, care irită sensibilitatea maselor muncitoreşti de la noi, o constituie modul cum se achită salariile la diversele întreprinderi comerciale sau industriale. De cele mai multe ori salarii de mizerie, muncitorii sunt avizaţi la acest minim de existenţă zi de zi. Dar, iată, cum se petrec lucrurile. Inspectoratul muncii a fost sesizat că unii patroni, mai ales din judeţul Câmpulung, la lucrările care comportă plata salariilor la un termen mai lung, în loc de aconturi în bani, dau lucrătorilor bonuri de alimente, valabile la anumite ghişee comerciale. Prin această măsură, celelalte întreprinderi comerciale suferă o concurenţă neloială”.
„Suceava”, Anul I, nr. 150, Iulie 1939.