„Orfelinatul CFR Burdujeni”
„Orfelinatul CFR <Regina Maria> Burdujeni şi-a inaugurat în biserica <Teodoreni>, ctitorie a Movileştilor, corul şcoalei profesionale, sub îndrumarea S. Sale, preot I. Popovici şi conducerea efectivă a doamnei L. Milano, profesoara de muzică. Prin această realizare se va desăvârşi nu numai educaţia religioasă a elevilor, ci se va împlini poate şi un deziderat nemărturisit al credincioşilor burdujeneni: mai mult popor la biserică şi mai ales intelectuali”.
„Suceava”, Anul I, nr. 28, Mai 1936”.
„Cu cercul”
„Un băieţel goneşte cu cercul. Bucuria lui, tot atît de rotundă, urcă spiralele vîrstei pînă la noi. Va cunoaşte şi el tinereţea şi maturitatea, dar arcul bucuriei îşi înscrie aria acum; perimetrul optimismului, robusteţea sufletească de aici pleacă. Cercul băieţelului, care înscrie bucuria rotundă pentru vîrstele viitoare, riscă însă să rămînă o figură de stil: nu prea se găsesc în magazine cercuri pentru joaca metafizică a celor mici. Pe locul solarului au fost aşezate nişte magazii ale unei construcţii din vecinătate iar copilăria suspină după deliciile zborului în şubredele ambarcaţiuni...”.
„Zori Noi” Anul XXI, nr. 6035, Suceava, Mai 1967.