„Natura e trează...”
„Natura obosită recreându-se prin somnul de earnă, e acu ear’ trează. Totul trăeşte şi se mişcă numai cât de Dumnedeu părăsitul orăşel Sirete doarme încă...Pe când Ruşii, ba chiar Polonii, cari sunt numai cât vr’o 10 familii în Sirete, fac propagandă şi progres, Românii, descendenţi ai coloniilor lui Traian, dorm dulce în neactivitate, visînd visuri frumoase de glorie străbună. Sub aceste referinţi nu trebue deci să ne mirăm că Ruşii înaintează ear’ Românii, cari au avut înainte de puţini ani puterea numerică în Sirete, rămân înapoi şi sunt înghiţiţi tot mai mult de valurile slavismului”.
„Patria”, Anul III, nr. 270, Cernăuţi, Mercuri în 5/17 Maiu 1899.
„Stavilă puhoaielor”
„Puhoaiele de apă, ce se revărsau din albia rîului Suceava odată cu căderea ploilor, inundau grădinile şi casele locuitorilor din comuna Straja şi oricît se străduiau localnicii nu reuşeau să le pună stavilă. Acum, pe o lungime de aproape 250 m.l., au fost executate lucrări de îndiguire a malului drept al rîului şi, concomitent, s-a confecţionat o bală cu schela respectivă pentru baterea pilonilor în pămînt pietros, astfel ca lucrările să poată continua. Suma de 22.180 lei, votată în adunările pentru stabilirea autoimpunerii, va fi destinată terminării lucrărilor de îndiguire”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2939, Suceava, Mai 1957.