„Cartea de aur a Românilor Bucovineni”
„Voim să pregătim Cartea de aur a Românilor Bucovineni, ca ea să rămână vrednică mărturie generaţiunilor viitoare, care vor fi în drept să ceară socoteală cum am înţeles noi, cei de astăzi, să ne facem datoria în aceste vremi hotărâtoare, când se aşează temelie nouă pentru existenţa şi viitorul satelor şi naţiunilor din cuprinsul Europei. Am adus şi noi, Românii Bucovinei, mari şi dureroase jertfe de vieţi, de sânge şi de bunuri; le-am adus cu însufleţire şi în nestrămutata încredinţare că mântuirea patriei şi asigurarea viitorului se pot răscumpăra numai prin jertfele cele mai mari. Ţărişoara noastră a fost călcată fără cruţare de oştirile duşmane; poporul nostru a îndurat grele neajunsuri şi dureroase împilări, însă el le-a îndurat cu acea tărie de suflet şi pregătire de jertfă, pe care o hrăneşte numai cea mai înflăcărată dragoste de patrie. Feciorii noştri isprăvesc fapte de nestrămutată vitejie, adăpând cu sângele lor câmpiile de luptă pe nesfârşita întindere, de la Ivangorod până la Rarancea, de la apele lui Isonzo până la Durazoo. Toate aceste trebuie însemnate în Cartea de aur, cu deamănuntul şi cu sfinţenie, căci ele vor fi mândria şi mângâierea noastră şi vor rămâne de pildă şi învăţătură urmaşilor noştri”.
„Viaţa Nouă”, Anul IV, nr. 176, Martie 1916.